Respect pentru simbolurile naţionale

Cum datorăm respect simbolurilor naţionale, indiferent de dificultatea vremurilor pe care le trăim, Ziua Imnului Naţional a fost marcată şi în acest an cu aceeaşi condescendenţă de Organizaţia Judeţeană a PSD.

Astfel, senatorul Doina Federovici, preşedintele PSD Botoşani, viceprimarul Cosmin Andrei, precum şi mai mulţi membri din organizaţia judeţeană au organizat o acţiune de promovare a acestei zile, implicit a Imnului Naţional.

Astfel, pe Pietonalul Unirii au fost împărţite steguleţe tricolore pe care erau tipărite strofele poeziei „Un răsunet”, al cărei autor este Andrei Mureşan, ulterior transformată în mult mai cunoscuta „Deşteaptă-te, române”.

„Urmărind modul în care oamenii primesc orice gest referitor la simbolurile naţionale- fie că vorbim de Ziua Naţională, de Ziua Drapelului sau iată! de Ziua Imnului, mă aşteptam ca iniţiativa noastră să fie foarte bine primită de botoşăneni, chiar aş spune aşteptată”, a spus senatorul Doina Federovici.

Un moment impresionant a fost acela în care artistul stradal care de obicei cântă la orgă pe Pietonalul Unirii a primit steguleţul tricolor. El a mulţumit în stilul propriu, interpretând Imnul Naţional, în aplauzele auditoriului, inclusiv ale social- democraţilor botoşăneni.

„A fost un moment cu adevărat emoționant, la fel ca întreaga acţiune de astăzi. Mă bucur că am reuşit să organizăm această întâlnire cu botoşănenii, am fost impresionaţi de reacţia lor şi le mulţumesc pentru emoţia pe care ne-au dăruit-o”, a declarat viceprimarul Cosmin Andrei.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *