octombrie 12, 2025

O primăriță a a transformat curtea Primăriei în Reședința lui Moș Crăciun pentru 340 de copii

Pandemia ne dă bătăi de cap, dar ne face să ne și gândim și să fim cât mai aproape de sufletele copiilor și nu numai. Sunt cuvinte ce aparțin unuia dintre cei mai buni primari ai județului Botoșani, Maria Huțu de la Vârfu Câmpului. Ieri, până târziu după amiază, străzile comunei erau ca altădată. Adică pline de grupuri de copii și părinți, exact ca în vremurile bune când zilele colindatului de Crăciun anima toată comuna. Doar zăpada a lipsit. Pe chipurile a peste 340 de copii din comună s-a văzut bucuria întâlnirii cu mesagerul lui Moș Crăciun care, de această dată, a fost vrednica primăriță Maria Huțu. Curtea Primăriei a devenit, pentru o zi, reședința lui Moș Crăciun. Amenajată cu inspirație și dăruire pentru cei mici, curtea a devenit la propriu ”Parcul Bucuria Copiilor”. Dar ceea ce doar în povești mai zărești și nu poți uita, am găsit la primărița comunei Vârfu Câmpului: bucuria de pe chipul lui Moș Crăciun, bucuria de a dărui în preajma Crăciunului cadouri celor mici, bucuria magilor care, cândva au găsit ieslea Pruncului Iisus. Pe toată durata momentului magic al întâlnirii primăriței cu toți copiii comunei, pe fundal, în curtea Primăriei și, evident, în preajma ei, au răsunat colindele. Totul părea un miracol. Un miracol de Crăciun. Și niciun copil nu a fost uitat. Dacă de curând a avut dovada că este cel mai iubit dintre cetățenii comunei, prin votul majoritar primit, Maria Huțu a simțit ieri, cu siguranță, că este adorată și de către copii. ”În părculețul Bucuria Copiilor am invitat toți copilașii. Și nu numai cei de grădiniță. Au fost invitați cei 300 de elevi ai școlilor din comună și 40 de copilași cu vârste între 1 și 4 ani, cărora le-am pregătit daruri de Moș Crăciun. Copiii au fost destul de încântați. Ei au venit cu scrisori, au venit cu desene pentru Moș Crăciun. Marea majoritate a celor care au adus aceste scrisori, afișate la panoul nostru, amenajat în Parcul Bucuria Copiilor, i-au cerut lui Moș Crăciun să ia pandemia și să o ducă de aici. Se vede că își doresc să scăpăm de acest SARSCOV 2 și să poată să se întoarcă la școală. Școala online nu este chiar pe placul lor”, a spus primarul Maria Huțu. Aceasta a menționat că va face în așa fel încât localnicii să nu își piardă speranța dar nici obiceiurile și datinile: Prin intermediul nostru, edilul comunei le dorește tuturor locuitorilor din Vârfu Câmpului să se bucure de sărbători frumoase, cu soare și senin în suflet, să aibă multă sănătate și masa îmbelșugată. Vezi în clipul video de mai jo ce a mai spus primărița. De asemenea, după video veți găsi o galerie foto cu bucuria trăită de copii.