Trântorii fardați la stat și populimea de sub carâmbul cizmei

32 de ani de la falsa revoluție a democrației. 32 de ani în care s-a cristalizat mai bine diferența dintre vlădică și opincă. 32 de ani în care populimii i s-a vândut , mereu și mereu, același produs de marketing politic ”nu se poate mai mult”. Trei decenii în care democrația a continuat să fie aclamată dar în același timp stoarsă, secătuită de conținut. Valorile au fost înlocuite cu nonvalori, gospodarii cu ”oamenii lui X” sau ”ai lui Y”, dezvoltarea cu lâncezirea, implicarea cu confortabilul ”pară mălăiață în gura lui nătăfleață”, strategiile și proiecțiile viabile cu acțiunile ”la pocneală”, cocalarii și bombardierii de tip nou au devenit domni, iar mulțimea școlită în timp să țină capul în colb a devenit mecanismul atingerii intereselor individuale sau de grup. Instituțiile statului, ca acțiune și atitudine, sunt mai în urmă decât acum 30 de ani, iar comunitățile locale par să mai aibă nevoie de trei secole și de miracole nedefinite pentru a depăși secvența de cantonare în dezamăgire, resemnare, adormire.

În 2020 toți au votat convinși că atunci are loc adevărata revoluție electorală. Iar aleșii, dragii de ei, primari, deputați, senatori, șefi de instituții și tot neamul lor, au continuat să practice aceleași metehne, diversificându-și doar stretegiile de manipulare. Au trebuit să treacă 30 de ani pentru ca o femeie și echipa sa, la fel de determinată, să ajungă șef al CJ-ului botoșănean și să scoată județul din glod. Dacă nu era Elena Federovici mulți primari încă ar fi ridicat din umeri arătând acuzator spre guvern și disculpându-se infantil. Acum , când tot județul a devenit un șantier alert, când asfaltul european a ajuns în comune uitate de timp și se simte gustul dezvoltării, unii dintre edili , nu toți, se umflă în propriul egou , defilând țanțoși, de parcă ar avea vreun merit. În rest au rămas la fel de terni, goi de tot ce însemna cândva ”prim gospodar al satului”. Dar atitudinea, năravul e greu de schimbat. Trântorii au devenit demnitari, sau otrepe cu alură de domni, mimând pe cât se pricep dragul de cei ce i-au făcut oameni mari. Frăsuială curată, sau prosteală elevată, cum ar zice altcineva.

Iar dacă îndrăznești să tulburi acest scenariu la care s-a muncit mult, toți omologii își dau mâna pentru a te porcăi public, sperând că astfel se vor disculpa, își vor reabilita imaginea știrbă de vlădică ce ascultă încântat scrâșnetul oaselor de sub carâmbul cizmei. Încă se ignoră că oamenii au început să-și sedimenteze idealurile, să știe cu ce se mănâncă munca în slujba statului și să nu se mai lase păcăliți. Iar dacă pare că o fac, dacă se resemnează încă, dacă tac, nu înseamnă că vlădica a reușit iar să aplice prosteala publică. Este doar pentru că oamenii, populimea – așa cum sunt asimilați în anumite cercuri, au observat că otrepele societății devin majoritare. Mai ales când și sistemul este pus în slujba lor. Dar au răbdare. Și se vor răzbuna la alegeri. Viitoare. Pentru că – nu e așa? – orice învăț are și dezvăț.

Au trecut încă doi ani de la ultimele alegeri și peisajul este…pastelat. Avem comunități în care edilii se identifică cu sătenii, fără discriminări de ordin social, dar vem și localități unde edilii cred că scaunul de sub dorsal nu le va fi luat niciodată. Celor din urmă amarnică le va fi plângerea.

Începând de astăzi vom cutreiera acest colț de Moldovă pentru a surprinde în imagini și cuvinte putința și neputința celor rânduiți de bulibășeala și golaniada politică să fie cârmuitori. Știm că unii care pozau în prieteni sau minți luminate cândva vor fi loviți deodată de toate molimile acestui secol, precum amnezia, suprasolicitarea, lipsa de timp, lipsa de semnal la telefon, durerea în buricele degetelor pentru a răspunde la mesaje, vor arbora mimica sictirului și vor afișa ofuscarea pentru deranj. Dar lucrurile trebuie spuse așa cum sunt. Prin urmare dacă e necesar vom juca mijoarca cu ei. Până când nu va mai fi nevoie. În paralel, evident, vom continua să arătăm opusul acestor vlădici, edilii și angajații statului care muncesc pentru a putea spune cândva că au vrut și au făcut o altă lume pentru ei și comunitățile lor.

Marian Morosan

Copiilor noştri li se pregăteşte, inconştient, o lume de joben ciuruit, din care niciodată nu iese iepuraşul. Doar panglicile politicilor sociale roase de moliile cu ştaif din ultimele decenii.
Suntem oropsiţi, suntem disperaţi, manipulaţi până acolo încât ne bucurăm să fim masa de manevră a unora şi să susţinem că aşa e normal.

Acum îl înţeleg pe Cioran, dar îl înţeleg mai bine şi pe Preda.
Şi mă gândesc iar, cu groază, la copilul meu.

Cel puţin eu nu îmi doresc să ştiu că micuţul meu va fi singur, cu sufletul desculţ, prin jungla mileniului III !

https://curierulsatelor.ro/wp/2019/10/16/cu-sufletul-descult-prin-jungla-mileniului-iii-editorial/