octombrie 12, 2025

Revolta fermierilor evitată la mustață. Obligați 2 zile la e-factura, fermierii se pregătesc de ajutor social

Timp de 2 zile, micii fermieri au fost obligați să treacă la sistemul de facturare electronică și să încarce facturile în SPV, de la 1 octombrie. Așa stipulează Ordonanța de Urgență nr. 69 din 21 iunie 2024. Guvernanții au promis inițial fermierilor că vor prelungi până în 2026 derogarea pentru micii producători, dar au uitat să o mai facă. Până ieri, 2 octombrie. Cei ce nu se conformează legii sunt pasibili de amenzi consistente pentru fiecare factură neîncărcată în SPV în termen de 5 zile. Această situație a fost valabilă două zile. După reacțiile fermierilor, Guvernul ”s-a trezit” și a prelungit derogarea până în 2026.

Revolta fermierilor evitată la mustață

Până acum micii fermieri operau pe piață ca persoane fizice, în baza atestatului de producător și înregistrau legal vânzările în carnetul de producător. De la 1 octombrie, timp de 2 zile au fost obligați să emită e-factură și să o încarce în SPV. Era de așteptat să urmeze un val de sancțiuni aplicate de către ANAF micilor producători care încă nu cunosc acest act normativ, sau nu se pot conforma.

Amenzile nu sunt mici

Problema este că dacă micii fermieri ar emite factura în format electronic, respectiva factură nu este legală. Micii producători nu au calitatea juridică pentru a emite facturi, ei funcționând ca și persoane fizice, pe CNP. Astfel că sunt puși de Guvern într-o dilemă demnă de bancuri. Dacă emit facturi acestea nu sunt legale, dacă nu emit și nu le încarcă în SPV sunt amendați. Conform Ordonanței 69, pentru netransmiterea e-factura în SPV în termen de 5 zile de la emitere, sancțiunile sunt de 5.000 lei până la 10.000 lei pentru persoanele juridice încadrate în categoria contribuabililor mari, de 2.500 lei până la 5.000 lei pentru contribuabilii mijlocii și de 1.000 lei până la 2.500 lei pentru celelalte persoane juridice, precum și pentru persoanele fizice.

”Când gardul este stricat, trebuie reparat”

”De doi ani de zile, de când s-a dat legea, am semnalat într-una. Este o crimă la adresa producătorului mic. Sunt oameni care nu au capacitatea să scrie acele facturi. Nu au capacitatea să plătească contabil. Au venituri care le asigură sub-existența. Alea nu sunt sume care trebuiesc evidențiate prin facturare. Dar după cum se vede, în țară, se poate. Legiuitorul dă legea și noi trebuie să ne aliniem. Când fermierii vor înțelege să se asocieze pentru a se face auziți, s-ar putea să mai avem o șansă. Când gardul este stricat trebuie să pui mâna să îl repari. Este o măsură proastă. Am semnalat-o și o semnalez în continuare. Dar din păcate noi nu existăm. Și atât timp cât nu existăm, legiuitorul își permite să facă orice vrea”, a opinat Dănuț Andruș, lider al Asociației Agricole ”Paltinul”. Vezi în materialul video ce mai spune liderul fermierilor din asociația Paltinul.

”Înfometații de la putere ne conduc cum vor”

”Acum sunt patru care sunt înfometați de putere și ne conduc cum vor ei. Dar poate s-a trezi românul. Mai ales fermierul care este chinuit și este la pământ. Când eu muncesc pentru un litru de lapte… el vine să rânească cu mine , să dea mâncare la animal? Eu nu am sărbătoare, nu am un concediu. Trebuie să fiu lângă animal 24 din 24 de ore. Și tu vii să-mi pui pe cârcă acuma… dintr-un leu și cincizeci de bani să-l împart, să rămân cu 2 bani, cu cât să rămân la litru de lapte? Dacă ei au dat legea asta, cred că noi fermierii ar trebui să ducem animalele la minister, acolo, să aibă ei grijă de ele, că noi fermierii intrăm în ajutor social”, spune Vasile Onofrei, un mic producător din județul Botoșani. Vezi în materialul video ce mai spune micul fermier.

Update ULTIMA ORĂ: potrivit unor declarații ale Ministrului Agriculturii, Florin Barbu, în ședința de Guvern de ieri, 02.10.2025, tot printr-o Ordonanță de Guvern, s-a prelungit până în 2026 derogarea aplicării e-factura pentru micii producători.