octombrie 12, 2025

Senatorul Cătălin Silegeanu anunță reluarea plăților către constructorii care reabilitează școli din Botoșani

Oplus_131072

Senatorul AUR Cătălin Silegeanu a anunțat, miercuri, că Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) va relua plățile către constructorii care reabilitează unități de învățământ din județul Botoșani, în urma rectificării bugetare operate prin Ordonanța de urgență nr. 50/2025, publicată în Monitorul Oficial la 1 octombrie.

Parlamentarul botoșănean a precizat că a solicitat în repetate rânduri, începând din luna august, deblocarea urgentă a plăților, avertizând că lucrările de modernizare a școlilor riscau să fie oprite din lipsă de fonduri.

„Presiunea constantă dă rezultate. MDLPA mi-a transmis oficial că, la momentul solicitării mele, bugetul era epuizat. Ulterior însă, prin OUG 50/2025, bugetul a fost rectificat, iar ministerul a primit fonduri suplimentare pentru reluarea plăților. Concret, au fost alocați 770.474 lei pentru Componenta C5 – Valul Renovării, iar plățile către UAT-uri, inclusiv municipiul Botoșani, vor fi reluate cu celeritate”, a declarat Cătălin Silegeanu.

El a adăugat că apreciază „deschiderea și promptitudinea MDLPA”, considerând acest caz „un exemplu de colaborare instituțională care funcționează atunci când există voință”. În același timp, senatorul a criticat „lipsa de previziune” a Ministerului Finanțelor și a Guvernului, care, potrivit acestuia, „au construit un buget ce ignoră realitățile din teren și nevoile urgente ale comunităților”.

„Deși mecanismul de plată predictibil este prevăzut în OUG 50/2025, bugetul anual nu ține cont de aceste prevederi, fiind limitat de angajamentele asumate în cadrul procedurii de deficit excesiv impusă de UE. Este clar că, fără presiune publică și parlamentară, lucrurile nu se mișcă! Ca senator ales de botoșăneni, voi continua să lupt pentru fiecare leu care trebuie să ajungă în comunitățile noastre”, a mai afirmat senatorul AUR.