PSD a votat împotriva scutirii persoanelor vulnerabile de plata CASS. Inițiativa a fost blocată în Comisia de Sănătate Proiectul legislativ care propunea reintroducerea scutirii de la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate (CASS) pentru mai multe categorii vulnerabile a fost respins în Comisia de Sănătate a Senatului, condusă de senatorul PSD Adrian Streinu Cercel.
Inițiativa, depusă de senatorul AUR Cătălin Silegeanu, includea mame aflate în concediu de creștere a copilului, persoane cu handicap grav, victime ale accidentelor de muncă, persecutați politic, șomeri, beneficiari de ajutor social și personal monahal. Proiectul a fost blocat pe motiv că „include prea multe categorii vulnerabile”, în timp ce un alt proiect legislativ, depus ulterior de PSD și care vizează doar o parte dintre aceste grupuri, a fost avizat favorabil și promovat pe circuitul legislativ.

„Am susținut această inițiativă în toate comisiile unde am fost chemat. Am explicat, am argumentat, am apărat fiecare alineat. Și totuși, proiectul meu a fost blocat sistematic, împins în fundal, iar astăzi a fost respins în Comisia de Sănătate”, a transmis senatorul Cătălin Silegeanu într-un comunicat de presă. Potrivit acestuia, proiectul PSD preia parțial ideea, dar exclude categoriile considerate „neprofitabile electoral”, precum persoanele cu handicap grav sau victimele accidentelor de muncă, păstrând doar grupurile cu vizibilitate publică – mamele, monahii și veteranii.
„Opoziția e acuzată permanent că nu vine cu soluții, când de fapt proiectele AUR și ale altor formațiuni sunt blocate sau imitate. Eu am fost blocat, ei au fost promovați. Asta e fața reală a parlamentarilor PSD. Mimează grija, sabotează demersurile care nu le aparțin și apoi se prezintă ca salvatori”, a mai precizat senatorul.
Inițiativa legislativă propunea modificarea Codului fiscal și a Legii privind reforma în domeniul sănătății, în sensul restabilirii scutirilor CASS eliminate prin Legea 141/2025. Cătălin Silegeanu a publicat înregistrările din comisie și va continua demersul în plen și în spațiul public.

Copiilor noştri li se pregăteşte, inconştient, o lume de joben ciuruit, din care niciodată nu iese iepuraşul. Doar panglicile politicilor sociale roase de moliile cu ştaif din ultimele decenii.
Suntem oropsiţi, suntem disperaţi, manipulaţi până acolo încât ne bucurăm să fim masa de manevră a unora şi să susţinem că aşa e normal.
Acum îl înţeleg pe Cioran, dar îl înţeleg mai bine şi pe Preda.
Şi mă gândesc iar, cu groază, la copilul meu.
Cel puţin eu nu îmi doresc să ştiu că micuţul meu va fi singur, cu sufletul desculţ, prin jungla mileniului III !
https://curierulsatelor.ro/wp/2019/10/16/cu-sufletul-descult-prin-jungla-mileniului-iii-editorial/



More Stories
Drumul Expres Botoșani – Suceava, sabotat de incompetența administrativă a președintelui CJ
Iftime de la CJ: PSD împrăștie dezinformare. Clarificări pentru botoșăneni – video
Cifrele eșecului lui Valeriu Iftime la conducerea CJ Botoșani