iulie 12, 2026

Cum se călește AURul în focul estival

În vreme ce lumea bună a județului a plecat sau își face bagajele pentru vacanțe în locuri mai răcoroase, demnitarul de AUR al Botoșaniului, Radu Grădinaru muncește. Și azi. Și ieri. Și mâine. Deputatul Radu Grădinaru, însoțit de o delegație a organizației din Botoșani și de purtătorul de cuvânt Marieva Roșu, au participat astăzi la o ședință de lucru a celei mai active organizații locale, la Mihai Eminescu, în Cătămărăști Deal. La ședință au fost prezenți membrii activi ai organizației, coordonatorul Adrian Leancă, dar și consilierul local Vasile Onofrei cel care îmbrățișează tot ce este constructiv și autentic, fără prejudecăți politice sau partinice.

Delegația botoșăneană a fost primită așa cum numai la Mihai Eminescu se întâmplă, cu tradiționalul colac și sare, dar și cu alte bucate românești, autohtone, menite să facă introducerea într-o atmosferă de lucru prietenoasă, familială.

Pe lângă problemele cotidiene și cele specifice comunității din Mihai Eminescu, cei prezenți au discutat cu deputatul Grădinaru și despre evoluția pe termen mediu și lung a partidului care urcă vertiginos în topul preferințelor politice ale românilor.

Demnitarul le-a explicat cum se va derula Caravana Medicală inițiată de AUR, dar și ce vor avea de făcut în perioada următoare, împreună, toți membrii AUR, pentru a veni în întâmpinarea așteptărilor botoșănenilor și a românilor. Caravana ”AUR pentru sănătate” va ajunge la Botoșani zilele următoare și va fi prezentă în localitățile Havârna, Gorbănești și Santa Mare.

După dezbateri, Adrian Leancă, Vasile Onofrei, deputatul Radu Grădinaru și echipa activă de la Mihai Eminescu, dar și delegația din Botoșani, au mers la pas prin comună pentru a discuta cu cetățenii despre nevoile și necazurile acestora.