Președintele Comisiei pentru administrația publică și amenajarea teritoriului din Camera Deputaților, deputatul Marius Constantin Budăi, a prezentat noua lege a pensiilor cetățenilor din Botoșani și Săveni în weekend-ul încheiat.

“După cum am promis, dialogul pe marginea Legii pensiilor continuă! Alături de președintele Consiliului Județean Botoșani, Doina Federovici, primarul municipiului Botoșani, Cosmin Andrei, viceprimarul municipiului Botoșani, Bogdan Buhăianu, colegii parlamentari Alexandra Huțu, Lucian Trufin și Dan Șlincu și primarul orașului Săveni, Relu Târzioru am continuat seria dezbaterilor pe acest subiect extrem de important pentru actualele generații de seniori, dar și pentru actualii lucrători. Cu această ocazie am transmis și o felicitare și gânduri bune din partea președintelui PSD, Marcel Ciolacu! Vom continua seria de întâlniri cu cetățenii județului Botoșani!”, precizează deputatul Marius Constantin Budăi.
Astfel de întâlniri urmează a avea loc și în Darabani și Dorohoi, dar și în alte localități din județul Botoșani. Proiectul de lege a avut în vedere două principale obiective: eliminarea inechităților din sistem și adecvarea pensiilor mici, precum și asigurarea unei stabilitati pe termen mediu și lung a sistemului de pensii.
“Reforma este la fel de importantă și pentru salariați: răsplătește munca și contributivitatea, încurajează natalitatea și stimulează continuarea studiilor. Legea pensiilor nu este doar pentru pensionari. Legea pensiilor este importantă în egală măsură pentru salariați, pentru studenți și pentru tineri. Legea stimulează munca celor care sunt în activitate. Cu noua lege, salariații știu că dacă vor munci mai mult, vor avea o pensie mai bună la vârsta pensionării. Legea stimulează continuarea studiilor celor tineri. Perioada studiilor universitare este luată în calcul la stabilirea pensiilor. Legea stimulează natalitatea și îi încurajează pe tineri să își formeze o familie și să aibă cât mai mulți copii. Este o lege care aduce reparație morală și materială părinților și bunicilor noștri! Din respect pentru cetățenii români astfel de dezbateri vor continua!”, mai precizează președintele Comisiei pentru administrația publică și amenajarea teritoriului din Camera Deputaților, deputatul Budăi.
Este cea mai amplă reformă a sistemului public de pensii. Legea a fost realizată împreună cu experții Comisiei Europene și cei ai Băncii Mondiale, care au confirmat că noua lege este sustenabilă și va aduce stabilitate sistemului de pensii din România. Reforma este la fel de importantă și pentru salariați: răsplătește munca și contributivitatea, încurajează natalitatea și stimulează continuarea studiilor.
PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT
Organizaţia judeţeană Botoşani

Copiilor noştri li se pregăteşte, inconştient, o lume de joben ciuruit, din care niciodată nu iese iepuraşul. Doar panglicile politicilor sociale roase de moliile cu ştaif din ultimele decenii.
Suntem oropsiţi, suntem disperaţi, manipulaţi până acolo încât ne bucurăm să fim masa de manevră a unora şi să susţinem că aşa e normal.
Acum îl înţeleg pe Cioran, dar îl înţeleg mai bine şi pe Preda.
Şi mă gândesc iar, cu groază, la copilul meu.
Cel puţin eu nu îmi doresc să ştiu că micuţul meu va fi singur, cu sufletul desculţ, prin jungla mileniului III !
https://curierulsatelor.ro/wp/2019/10/16/cu-sufletul-descult-prin-jungla-mileniului-iii-editorial/


More Stories
Cătălin Silegeanu anunță amendamente la noua lege a salarizării, care „dă arama pe față Guvernului Bolojan”
Proiectul care permite compensarea banilor pentru concedii medicale cu datoriile către ANAF a primit aviz favorabil de la CES
Cătălin Silegeanu: „Proeuropean” a ajuns fațada partidelor fără program de dezvoltare