mai 1, 2026

După Silegeanu, hop și Iftime cu răbojul: sunt Președinte. Interimar

Duminica ce tocmai a trecut a fost una atipică. Nu a fost nici duminica lăsatului de sec și nici duminica ”de lăsata secului” din nuvelele lui Caragiale. A fost duminica anunțurilor trâmbițate din amvonul partidelor politice. După ce Cătălin Silegeanu a anunțat preluarea șefiei la municipala AUR Botoșani, pe Valeriu Iftime, membrul cu puteri mari din PNL, nu l-a răbdat inima să rămână mai prejos. A anunțat că este președinte al PNL județean. Interimar. Dar nu e bai. Că nici la AUR nu prea se practică calitățile ”bătute în cuie”. Și acolo o ard tot pe coordonatori și oameni cu putere dar fără funcții statutare, pecetluite prin numiri clare, împuterniciri, etc.

Astăzi am fost desemnat drept președinte interimar al Partidului Național Liberal Botoșani și sunt extrem de onorat pentru încrederea tuturor celor care m-au susținut și care au crezut și cred în forța mea de a reseta energia Filialei. De asemenea, cu această ocazie, anunț că voi candida la Consiliul Județean Botoșani!

Știu că misiunea care mă așteaptă nu este una ușoară, pentru că nu este o poziție pe care s-o poți trata cu superficialitate și mai știu că mulți botoșăneni își pun speranțele în schimbarea pe care o pot aduce și pe care vreau să o aduc! Într-o astfel de funcție este vorba despre dedicare totală, determinare și convingerea că aportul tău va fi esențial la dezvoltarea comunității. Iar eu cred cu tărie că pot oferi asta, pentru că pe aceste valori m-am axat în fiecare aspect în care am încercat să excelez în viață: afaceri, familie, dar și oamenii din jurul meu!, a anunțat Valeriu Iftime, noul Președinte al PNL Botoșani.

Acesta a încheiat pledoaria sa pe rețelele de socializare cu mărturisirea că îi așteaptă pe toți botoșănenii alături de el.

De altfel, înainte de acest anunț public, Valeriu Iftime a avut o întrevedere cu activul fidel și de bază al PNL, tocmai pentru a stabili strategia de lucru în perioada următoare.