Comuna Mileanca a găzduit astăzi o frumoasa partidă de fotbal, componenții ambelor echipe luptând pentru podium.
Desi a fost un meci de Liga 5, fazele frumoase nu au lipsit la niciuna dintre echipe. Aparent mai determinați să lucreze în echipa , sportivii de la Viișoara au câștigat meciul.
La echipa Azuriilor de remarcat a fost că în prima repriză construcțiile de joc au stârnit ovațiile micutei galerii, in mijlocul căreia se află și edilul comunei Mileanca, Alexandru Zamfirei.
Aflat întâmplător în preajmă, Curierul Regional vă oferă câteva faze de joc și o mică galerie foto/video.










Copiilor noştri li se pregăteşte, inconştient, o lume de joben ciuruit, din care niciodată nu iese iepuraşul. Doar panglicile politicilor sociale roase de moliile cu ştaif din ultimele decenii.
Suntem oropsiţi, suntem disperaţi, manipulaţi până acolo încât ne bucurăm să fim masa de manevră a unora şi să susţinem că aşa e normal.
Acum îl înţeleg pe Cioran, dar îl înţeleg mai bine şi pe Preda.
Şi mă gândesc iar, cu groază, la copilul meu.
Cel puţin eu nu îmi doresc să ştiu că micuţul meu va fi singur, cu sufletul desculţ, prin jungla mileniului III !
https://curierulsatelor.ro/wp/2019/10/16/cu-sufletul-descult-prin-jungla-mileniului-iii-editorial/


More Stories
S.O.S, semnături pentru demiterea lui Nicușor. 400.000+ în țară, 20.000+ la Botoșani
Incendiu la Brăești. Pagube și copil dus la spital
Mamaia care știe mai bine decât politicienii cum trebuie procedat cu Bolojan