România are nevoie de investiții care să creeze locuri de muncă și să stimuleze dezvoltarea regională. Prin Programul Național de Relansare propus de PSD, județele din Moldova pot deveni un pol de creștere economică durabilă.La capitolul „Investiții”, Programul PSD propune opt măsuri principale, menite să aducă valoare adăugată economiei, să stimuleze producția și să creeze locuri de muncă, cu impact direct asupra bugetului de stat.

„Reducerea deficitului bugetar este necesară, dar nu suficientă. Trebuie să schimbăm abordarea. Avem nevoie, în paralel, și de măsuri care să creeze valoare economică, locuri de muncă și exporturi. Investițiile reprezintă cheia dezvoltării Moldovei și a județului nostru. Programul PSD oferă cadrul și instrumentele necesare pentru recuperarea decalajelor de către regiunile mai puțin dezvoltate”, a declarat Doina Federovici, președintele PSD Botoșani.

Programul PSD prevede dezvoltare echilibrată în întreaga țară astfel încât și zonele mai puțin dezvoltate să devină atractive pentru investitori. Stimularea investițiilor de producție devine prioritară în aceste zone. „Susținerea investițiilor de minim 5 milioane de euro în activități de producție în aceste zone va genera locuri de muncă și creștere economică. Propunem o schemă de sprijinire a investițiilor care să nu afecteze bugetul statului, ci, dimpotrivă, să genereze venituri suplimentare din TVA și impozite. Programul PSD vine cu o reformă reală și nu doar cu măsuri de austeritate, care, în definitiv, ar conduce la contracția PIB-ului și la noi presiuni fiscale pentru menținerea deficitului într-o zonă sustenabilă”, a declarat deputatul Marius Budăi, prim-vicepreședintele PSD Botoșani.

Programul mai include: susținerea investițiilor în sectoarele strategice, tehnologii moderne, cercetare-dezvoltare, debirocratizare prin ghișeu unic pentru autorizații, garanții pentru IMM-uri și instrumente de cofinanțare prin fonduri europene. „Toate aceste măsuri au un obiectiv clar: investiții eficiente, creștere economică și locuri de muncă durabile în Moldova și nu numai”, a conchis Doina Federovici.
PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT
Organizaţia judeţeană Botoşani







Copiilor noştri li se pregăteşte, inconştient, o lume de joben ciuruit, din care niciodată nu iese iepuraşul. Doar panglicile politicilor sociale roase de moliile cu ştaif din ultimele decenii.
Suntem oropsiţi, suntem disperaţi, manipulaţi până acolo încât ne bucurăm să fim masa de manevră a unora şi să susţinem că aşa e normal.
Acum îl înţeleg pe Cioran, dar îl înţeleg mai bine şi pe Preda.
Şi mă gândesc iar, cu groază, la copilul meu.
Cel puţin eu nu îmi doresc să ştiu că micuţul meu va fi singur, cu sufletul desculţ, prin jungla mileniului III !
https://curierulsatelor.ro/wp/2019/10/16/cu-sufletul-descult-prin-jungla-mileniului-iii-editorial/


More Stories
Consilier AUR Virgil Bordei: cât costă lacrimile unei mame din Dorohoi
AUR Botoșani: „Primarul apără locurile de muncă din cazinouri, dar uită de familiile distruse de dependență”
PSD trădat la Botoșani. Viclenia unui deputat