Contrabandă cu ambalaje de lux: tentativă de introducere pe piață neagră a parfumurilor contrafăcute dejucată la Racovăț.
Poliţişti de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Racovăț, împreună cu lucrători vamali au descoperit și ridicat în vederea confiscării, în urma unui control, mai multe ambalaje de parfumuri, susceptibile a fi contrafăcute, care urmau să ajungă pe piața neagră.

În data de 24 septembrie a.c., în jurul orei 00.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Racovăț, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control pentru trecerea frontierei, un bărbat în vârstă de 36 de ani, cu dublă cetățenie română și ucraineană, care conducea un microbuz înmatriculat în Ucraina, în care se aflau mai multe colete.
Existând suspiciuni cu privire la conținutul coletelor, echipa comună de control formată din polițiști de frontieră și lucrători vamali a efectuat verificări amănunțite, ocazie cu care a descoperit că în acestea se aflau ambalaje – cutii și sticle goale de parfum, toate purtând denumirea unor mărci protejate, susceptibile a fi contrafăcute.
Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că transporta coletele către Cernăuți, fără a avea cunoștință despre conținutul acestora. În total au fost confiscate 10.374 cutii ambalaj ce purtau inscripția unor parfumuri de marcă precum și 2441 recipiente din sticlă, inscripționate cu numele unei mărci celebre de parfum.
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de punerea în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată.
Purtător de cuvânt STPF Botoșani
Comisar șef de poliție
RĂCNEA MINODORA

Copiilor noştri li se pregăteşte, inconştient, o lume de joben ciuruit, din care niciodată nu iese iepuraşul. Doar panglicile politicilor sociale roase de moliile cu ştaif din ultimele decenii.
Suntem oropsiţi, suntem disperaţi, manipulaţi până acolo încât ne bucurăm să fim masa de manevră a unora şi să susţinem că aşa e normal.
Acum îl înţeleg pe Cioran, dar îl înţeleg mai bine şi pe Preda.
Şi mă gândesc iar, cu groază, la copilul meu.
Cel puţin eu nu îmi doresc să ştiu că micuţul meu va fi singur, cu sufletul desculţ, prin jungla mileniului III !
https://curierulsatelor.ro/wp/2019/10/16/cu-sufletul-descult-prin-jungla-mileniului-iii-editorial/


More Stories
PSD trădat la Botoșani. Viclenia unui deputat
Micul Bolojan de Botoșani și delirul din morgele speranțelor
Interzis minorilor în cluburi după ora 22.00