La data de 09.10.2025, ofițerii de poliție din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Botoșani, la delegarea și sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani, au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară la domiciliul unui agent de poliție din cadrul IPJ Botoșani – Poliția Orașului Ștefănești – Formațiunea Rutieră și trei mandate de aducere a unor suspecți, polițiști în cadrul aceluiași inspectorat.
În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu, folosirea, în orice mod, direct sau indirect de informații ce nu sunt destinate publicității, ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, omisiunea sesizării, favorizarea făptuitorului, fals intelectual, efectuarea de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană ori încheierea de tranzacții financiare, utilizând informațiile obținute în virtutea funcției, atribuției sau însărcinării sale, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite.
În fapt, în perioada aprilie-septembrie 2025, în calitate de polițiști rutieri, cu intenție, nu au procedat la constatarea unor infracțiuni și contravenții, săvârșite de anumiți conducători auto depistați că au încălcat normele privind regimul rutier.
În același timp, există presupunerea rezonabilă că unul dintre polițiști desfășura activități specifice unui administrator, respectiv se ocupa de administrarea unei societăți comerciale, în ceea ce privește întocmirea și semnarea documentelor, negocierea contractelor, întreținerea bunurilor din patrimoniul întreprinderii, aprovizionarea, precum și transportul mărfurilor din obiectul de activitate al întreprinderii, utilizând personal autocamioanele din patrimoniul acesteia, în scopul obținerii de profit.
Procurorul de caz a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și a instituit măsura controlului judiciar cu privire la agentul de poliție în cauză.
În temeiul delegărilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani, ofițerii de poliție judiciară din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Botoșani au desfășurat activități procedurale și au întocmit acte de urmărire penală în cauză. La efectuarea percheziției domiciliare s-a beneficiat de sprijin din partea Inspectoratului Județean de Jandarmi Botoșani, precum și din partea Direcției de Operațiuni Speciale.
Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Acesta este a doua descindere de amploare a celor de la DGA, după celebra acțiune din 2021 când aproape toți polițiștii de la Rutiera Botoșani și un fost comandant, proaspăt pensionat, au fost cercetați tot pentru corupție.

Copiilor noştri li se pregăteşte, inconştient, o lume de joben ciuruit, din care niciodată nu iese iepuraşul. Doar panglicile politicilor sociale roase de moliile cu ştaif din ultimele decenii.
Suntem oropsiţi, suntem disperaţi, manipulaţi până acolo încât ne bucurăm să fim masa de manevră a unora şi să susţinem că aşa e normal.
Acum îl înţeleg pe Cioran, dar îl înţeleg mai bine şi pe Preda.
Şi mă gândesc iar, cu groază, la copilul meu.
Cel puţin eu nu îmi doresc să ştiu că micuţul meu va fi singur, cu sufletul desculţ, prin jungla mileniului III !
https://curierulsatelor.ro/wp/2019/10/16/cu-sufletul-descult-prin-jungla-mileniului-iii-editorial/


More Stories
Lacrimi pentru Bolojan. Politica seamănă tot mai mult cu un teatru – Vezi cine spune
Next level Călărași. Primarul care construiește cu suflet
Șeful Moldoovis Botoșani necruțător cu șeful liberal Bolojan