Proiectul privind organizarea piețelor volante a trecut de comisiile de fond din Senat
Proiectul legislativ prin care primăriile ar putea fi obligate să asigure toalete, iluminat, apă potabilă și spații acoperite în piețele volante a depășit cea mai importantă etapă procedurală. Inițiativa a obținut raport de admitere în comisiile de fond ale Senatului și se apropie de votul final.

Proiectul a fost adoptat, marți, în Comisia pentru agricultură, după ce săptămâna trecută fusese admis și în Comisia economică, industrii, servicii, turism și antreprenoriat. Tot marți, inițiativa a obținut și aviz favorabil în Comisia de buget și finanțe, ceea ce înseamnă că procedura de avizare este aproape încheiată. Într-un comunicat remis presei, inițiatorul proiectului, senatorul Cătălin Silegeanu, arată că rezultatele sunt notabile pentru o inițiativă promovată din opoziție.
„Proiectul a fost lucrat consecvent, săptămână de săptămână, cu atenție la fiecare etapă. Nu a fost înaintat orbește, ci construit în dialog permanent cu ministerele de resort și cu ANSVSA, ale căror observații au fost integrate prin amendamente”, transmite senatorul.
Potrivit actului normativ propus, autoritățile locale ar urma să fie obligate să organizeze piețele volante în mod coerent, nu improvizat, și să asigure condiții minime pentru producători, precum mese și scaune, acces la toaletă, iluminat, apă potabilă și spații acoperite.
„Piețele volante trebuie să fie un spațiu pentru producători reali, nu pentru intermediari sau pentru marfă de import vândută ca locală sau tradițională. Autoritățile locale trebuie să își asume organizarea piețelor și să asigure condiții decente, pentru ca munca oamenilor să nu fie zădărnicită”, afirmă Cătălin Silegeanu.
În prezent, organizarea piețelor volante este lăsată aproape exclusiv la latitudinea autorităților locale, ceea ce generează diferențe semnificative de funcționare de la o zonă la alta. Lipsa unor standarde minime îngreunează verificarea provenienței mărfurilor și este una dintre principalele nemulțumiri ale micilor producători, care reclamă concurență neloială din partea intermediarilor.


Copiilor noştri li se pregăteşte, inconştient, o lume de joben ciuruit, din care niciodată nu iese iepuraşul. Doar panglicile politicilor sociale roase de moliile cu ştaif din ultimele decenii.
Suntem oropsiţi, suntem disperaţi, manipulaţi până acolo încât ne bucurăm să fim masa de manevră a unora şi să susţinem că aşa e normal.
Acum îl înţeleg pe Cioran, dar îl înţeleg mai bine şi pe Preda.
Şi mă gândesc iar, cu groază, la copilul meu.
Cel puţin eu nu îmi doresc să ştiu că micuţul meu va fi singur, cu sufletul desculţ, prin jungla mileniului III !
https://curierulsatelor.ro/wp/2019/10/16/cu-sufletul-descult-prin-jungla-mileniului-iii-editorial/


More Stories
Mesajul senatorului Cătălin Silegeanu cu prilejul Sâmbetei Mari și al Sfintelor Sărbători de Paști
Cătălin Silegeanu: „Mediul privat a ajuns să joace rolul de subvenție socială”
Cătălin Silegeanu cere Comisiei Europene statut strategic pentru axa București-Constanța