Un festival autentic și o frumoasa paradă a cailor au avut loc la Durnești, Botoșani.
In comuna ultimului haiduc recunoscut de istorie, in satul lui Coroi, Festivalul Haiducilor a ajuns la a XVII-a ediție în acest an. Vasile Sasu, primarul comunei Durnești, a vorbit despre efortul de a păstra această tradiție locală, unică în România.

”În fiecare an tot am încercat să aducem îmbunătățiri. Anul acesta am apelat la sponsori. Din partea primăriei cheltuiala este minimă. Am avut sponsori pentru alimente, sponsori pentru premii”, a spus edilul Vasile Sasu, cel pe care localnicii îl aleg constant primar, încă din 2008. Și de când este primar Sasu în comună se vede că este o mână de gospodar. Și din acest motiv îl iubesc durneștenii.
Festivalul a adunat câteva sute de gospodari, părtași la bucuria oferită de edilul local. Maestrul de ceremonii Marius Honceriu, partener de încredere al primarului, a adus în fața publicului o pleiadă de talente folclorice, cu accent pe promovarea tinerilor interpreți locali și din comunele învecinate.
De departe, atracția evenimentului a fost parada cailor, finalizată cu premierea câștigătorilor din acest an.
Gheorghe Coroi (n. 1911, Durnești, Botoșani – d. 1979, București)[2][3] a fost un tâlhar și criminal român din perioada interbelică. A rămas cunoscut și sub numele de haiducul Coroi pentru că, în percepția țăranilor, lua de la bogat și dădea la sărac.







Copiilor noştri li se pregăteşte, inconştient, o lume de joben ciuruit, din care niciodată nu iese iepuraşul. Doar panglicile politicilor sociale roase de moliile cu ştaif din ultimele decenii.
Suntem oropsiţi, suntem disperaţi, manipulaţi până acolo încât ne bucurăm să fim masa de manevră a unora şi să susţinem că aşa e normal.
Acum îl înţeleg pe Cioran, dar îl înţeleg mai bine şi pe Preda.
Şi mă gândesc iar, cu groază, la copilul meu.
Cel puţin eu nu îmi doresc să ştiu că micuţul meu va fi singur, cu sufletul desculţ, prin jungla mileniului III !
https://curierulsatelor.ro/wp/2019/10/16/cu-sufletul-descult-prin-jungla-mileniului-iii-editorial/


More Stories
Oraș administrat ca gospodăriile de altădată
S.O.S, semnături pentru demiterea lui Nicușor. 400.000+ în țară, 20.000+ la Botoșani
Mamaia care știe mai bine decât politicienii cum trebuie procedat cu Bolojan