Începutul anului școlar îi face pe unii mai buni, mai creștini, mai darnici, în vreme ce majoritatea politicienilor rămân în retorica demagogică.
Un antreprenor din județul Botoșani, Cătălin Chiorescu, vrea ca începutul noului an școlar să fie prilej de bucurie și pentru copiii care provin din familii cu venituri reduse. Cătălin Chiorescu, împreună cu colegii din echipa AUR Botoșani, va dona copiilor din județ ghiozdane echipate cu rechizitele necesare.
Mai mult chiar, Chiorescu (secretar general al organizației județene a partidului lui George Simion) așteaptă mesajele părinților aflați în impas și care au nevoie de acest sprijin pentru copiii lor.
”Mereu am susținut educația si formarea viitorului comunei noastre de aceea astăzi si maine vreau sa ofer împreună cu echipa de la judet, copiilor din comuna ghiozdanele complet echipate pentru a le facilita drumul lor spre educație. Deci aștept de la copiii sau părinții care nu au reusit sa si cumpere rechizite din motive financiare mesaj si le ofer cu drag tot ce au nevoie”, a spus Cătălin Chiorescu.

Copiilor noştri li se pregăteşte, inconştient, o lume de joben ciuruit, din care niciodată nu iese iepuraşul. Doar panglicile politicilor sociale roase de moliile cu ştaif din ultimele decenii.
Suntem oropsiţi, suntem disperaţi, manipulaţi până acolo încât ne bucurăm să fim masa de manevră a unora şi să susţinem că aşa e normal.
Acum îl înţeleg pe Cioran, dar îl înţeleg mai bine şi pe Preda.
Şi mă gândesc iar, cu groază, la copilul meu.
Cel puţin eu nu îmi doresc să ştiu că micuţul meu va fi singur, cu sufletul desculţ, prin jungla mileniului III !
https://curierulsatelor.ro/wp/2019/10/16/cu-sufletul-descult-prin-jungla-mileniului-iii-editorial/


More Stories
Diplomație în dimensiune culturală la Săveni
Cătălin Silegeanu: Gazele pot ajunge la 100 de euro/MWh chiar când expiră plafonarea facturilor
”Ziua Limbii Române”, ediție aniversară la Săveni. Festival de Cultură și Artă