„De câteva zile a ajuns la mine o informație din ,,laboratoarele” centrale cu privire la o ,,soluție” pentru alianță la Botoșani. Am preferat să vă las în liniștea și bucuria sfintei sărbători a Rusaliilor și astăzi pana la aceasta ora, când sper ca au trecut cele trei…rele.Totuși, astăzi vă amintesc doar ceea ce anunțam și în comunicatul din 31 mai.
Vedem pe tv-uri, citim pe rețele,in ultima perioadă, domnul deputat Marius Budăi, foarte supărat pe guvernarea PNL. Lucru de înțeles în multe privințe, in câteva …populiste, arată foarte multă hotărâre în ceea ce privește o alianță PSD-ALDE-Pro România. Deja prin poziția publică privind această alianță, am simțit cu toții sper, o mare agitație. Eh… dar în momentul în care Marius de la Botoșani își arată nemulțumirea față de Dâncu de la Cluj, tot mediul politic înțelege că nu e vorba doar de o agitație la Botoșani: este vorba chiar de o tensiune.
Cum era firesc, încep săpăturile și surpriză: aflam că ALDE solicită 3 județe în viitoarea alianță. Cum deja ați bănuit, unul dintre ele este Botoșaniul. Deci iată cum într-un singur an, cele două mari partide, mai întâi PNL, apoi PSD ”se ceartă” de la acest ”super” partid: ALDE Botoșani. Alții spun că după suferința PNL (vezi cedarea prefecturii în favoarea ALDE) urmează suferința PSD prin asimilarea candidaților ALDE la președenția CJ și primăria Botoșani. În timp ce rana PNL pare că se cicatrizează, pentru PSD, ALDE pare o soluție la Botoșani, ei având deja candidați desemnați , atât la CJ cât și la Primăria BT .Mulți lideri PSD își amintesc cu plăcere de USL, care pare o soluție de actualitate, cu o intervenție service-de reasamblarea si gata, pot prezenta botoșănenilor un secondat-hand ca..nou.E posibil ca la finalul anului ,noi cei din PPE ,să mulțumim liderului ALDE pentru că la Botoșani ne-a scăpat de PSD. Nu cā, cei mai mulți membri PSD , oameni de buna credință, nu ar cauta o soluție de reformare! „
Doamne ajuta și fa bine județului nostru!
Corneliu POPESCU – Președinte PMP Botoșani

Copiilor noştri li se pregăteşte, inconştient, o lume de joben ciuruit, din care niciodată nu iese iepuraşul. Doar panglicile politicilor sociale roase de moliile cu ştaif din ultimele decenii.
Suntem oropsiţi, suntem disperaţi, manipulaţi până acolo încât ne bucurăm să fim masa de manevră a unora şi să susţinem că aşa e normal.
Acum îl înţeleg pe Cioran, dar îl înţeleg mai bine şi pe Preda.
Şi mă gândesc iar, cu groază, la copilul meu.
Cel puţin eu nu îmi doresc să ştiu că micuţul meu va fi singur, cu sufletul desculţ, prin jungla mileniului III !
https://curierulsatelor.ro/wp/2019/10/16/cu-sufletul-descult-prin-jungla-mileniului-iii-editorial/


More Stories
Cătălin Silegeanu: Dacă AUR era un pericol pentru democrație, nu ni s-ar fi cerut votul
Singurul politician care poate da ”eroare de operare” sistemului – mărturii din nucleul AUR
Senatorul Cătălin Silegeanu: „Eu nu trădez românii! Nu am votat Guvernul Veștea”