aprilie 30, 2026

Mafie politică sau harachiri facebook la PNL cu arbitru ALDE. Adevărul e mai Rotundu

Scandalul epurării politice la PNL anunță crâncena bătălie ce se va da pentru fiecare amărât de post de consilier local. Data alegerilor locale, ținută încă la secret, deși de la centru până la ultimul om implicat în vreun partid se știe că va fi sfârșitul lunii septembrie, a ascuțit coasa politică la Botoșani. Consilierul local Ioan Mircu din Păltiniș și viceprimarul Viorel Sorohan din Dângeni au fost radiați din evidențele PNL Botoșani. Acesta este adevărul cel puțin unul dintre ei încă mai crede că a fost doar exclus. Supărați că au fost transformați în cârpe politice după ce PNL s-a folosit de ei (și ei de partid), cei doi consilieri au trecut la ofensiva lacrimilor. Și acuzelor grele . Și intențiilor de răfuială judiciară cu prefectul apolitic (mă rog, așa se spune în mod tradițional), cu bulibașa politică de la PNL, cu primarii care în viziunea lor se fac vinovați de mazilirea politică. Cauzele înlăturării lor din PNL, din punctele de vedere ale celor doi politicieni rurali sunt alambicate prin creuzetele lui Costel Șoptică și ale primarilor sub ordinul cărora au activat ca aleși locali până acum. Cel din Păltiniș este convins că excluderea sa a fost cauzată de faptul că nu a fost de acord ca primarul Costel Romanescu să-și angajeze încă două rude ca și consilieri personali. De asemenea, Ioan Mircu a creat și un curent puternic anti-Romanescu la PSD după ce acesta ar fi ignorat Consiliul Local și în loc să cheltuie 90000 de ron din bugetul comunei pentru tablete ajunse pe sprânceană prin comună ar fi cheltuit 160000 de ron fără să întrebe consilierii locali măcar dacă li-s verzi ochii. De la politică, nu de la covid. În același timp, este convins că Romanescu se simte amenințat de viitoarea candidatură la ALDE a soției consilierului liberal Mircu și de aici bătălia între cei doi frați de politică galbenă. Pe partea cealaltă, la Dângeni, viceprimarul Viorel Sorohan crede că edilul Cătălin Rotundu l-a dus la gâdele politic pentru că s-a opus mai multor ”matrapazlâcuri” făcute prin comună de către onor domn primar. Și, evident că, viceprimar liberal fiind, Sorohan și-a anunțat hotărârea de a candida la funcția de primar. Deși viceprimarul susține că este în continuare liberal, ca și celălalt coleg de suferință, în realitate se știe oriunde că va candida pe listele ALDE. Vizați direct de acuzațiile înlăcrimaților aleși locali sunt PNL că nu i-a chemat la o judecată internă, Prefectura că a luat act ”de o făcătură” politică și a emis ordinul de înlocuire a lor, cei doi edili că au regizat operațiunea ”delete boy frend”. liderul liberal Costel Șoptică pentru că execută fără crâcnire ordinele celor doi primari cu greutate în PNL dar și Cristian Roman , șeful cancelariei prefectului, pentru că, liberal fiind, i-a tratat cu sictir pe cei doi radiați fără a empatiza măcar puțin cu suspinele lor din afara careului politic. Pe Roman, însă, l-au scos rapid din ecuație pe motiv că este cumătru cu secretarul general al PNL, Cătălin Rotundu și , astfel, e de înțeles că nu își va supăra ruda prin alianță printr-o poziție oficială. Și, după mintea exclușilor, dacă se poate, în antiteză cu edictele liderului Șoptică. Interesant este că arbitrul întregului meci politic este vicepreședintele ALDE Botoșani, Florin Țurcanu. Acesta s-a declarat mai mult decât siderat de atitudinea celor implicați în punerea pe fărașul politic a celor doi consilieri. Dar mai ales de implicarea/neimplicaarea politică a prefectului care a emis decizia de înlocuire a celor doi mult prea rapid și… pe nemestecate. Și asta în condițiile în care, cu alte ocazii similare, s-ar fi codit precum fata mare la măritat. Și liderul ALDe nu poate înțelege cum se poate așa ceva cât timp avea o părere bună față de prefect, pe care îl considera un om echilibrat. Cuvintele aparțin chiar vicepreședintelui ALDE, care a devenit avocatul public al celor doi liberali. Și, peste toate, domină un paragraf din statutul PNL, pe care cei radiați l-au uitat. Undeva în biblia PNL , ca și la alte partide, inclusiv la ALDe, se spune că dacă un ales local sprijină un alt partid sunt pasibil de excludere. Și în acest fel nicio contestație nu va putea să oblige vreo instanță să dea ordine în bucătăria internă a vreunui partid. Din nefericire pentru cei doi foști deja liberali, PNL prin grija lui Rotundu, are deja probe în acest sens. Pentru că anumite ieșiri publice pe facebook, cel puțin în cazul lui Sorohan, au căpătat acum efect de harachiri. Este lăudabilă intervenția liderului ALDE. Mai ales că puțini șefi și șefuți de partid mai știu să se și bată pentru oamenii lor. Ori Țurcanu, după ce s-a fript el însuși cu persoanlități și personulități din PNL a învățat că pentru cei ce îl ajută să urnească o căruță partinică și politică trebuie să fie și mamă și tată. Până la capăt. Așa se explică și multitudinea de pui politici adunați în ultima vreme în jurul lui, ca pe lângă o cloșcă ocrotitoare. și de aici intuim și spaima cuibărită în sânul altor lideri de partide. Că prea crește partidul în jurul lui Țurcanu, iar ceilalți își simt amenințat viitorul politic. Dar asta e o altă poveste. Care trebuie aprofundată altfel. Între timp, am reușit, în sfârșit, să vorbim și cu secretarul general al PNL, primarul de Dângeni, Cătălin Rotundu. Acesta este mai mult decât relaxat pentru că omul știe buchiile statutului PNL. și nu le dă conotații după cum răsare soarele sau apune supărarea unuia sau altuia. Menționăm că în statutul, actual și valabil al PNL, articolul 22, punctul 2, scrie negru pe alb că radierea se face de drept, de către BPJ la propunerea BPL în cazul (printre altele) înscrierii într-un alt partid dar și în cazul aderărării sau susținerii publice a altui partid. Punct. Pentru acuratețe, în galeria foto de mai jos vom include și acest paragraf din statutul PNL. Dar, pentru aceași acuratețe și spre luarea aminte onorabilului prefect care a emis ordinele, trebuie să amintesc și sublinierile liderului ALDE. ”La emiterea ordinului s-a ținut cont doar de art. 204 al. 2 lit j si al. 12 parțial. De alin 5 care spune că data încetării de drept a mandatului este data comunicării către prefect, secretar primărie si catre consilierul local nu s-a tinut cont deși sunt condiții cumulative care trebuie respectate. O lege se interpretează si se aplica in intregul ei nu doar partial. Consider că înainte de emiterea ordinului prefectul trebuia sa se asigure de indeplinirea conditiei legale si sa ceară dovada că s-a comunicat hotărârea PNL-ului catre consilierul local. Din acest motiv la alin 12 se stabilește un termen de 30 de zile pentru emiterea ordinului”, ne-a spus Florin Țurcanu, vicepreședinte dar recunoscut ca lider suprem al ALDE Botoșani. Vorba cuiva: poftim nenea prefectul joac-o pe asta! Iată de ce , în acest mod, radiații au șanse să câștige contestațiile. pentru că ordinul prefectului s-a emis înainte de comunicarea către cei doi a deciziilor interne. De altfel, chiar secretarul general PNL ne-a confirmat că cei doi consilieri vor primi comunicările zilele următoare, acestea fiind expediate prin poștă undeva miercuri sau joi.