
Două frumoase și de succes femei ale Botoșaniului și României, celebrități în domeniile lor de activitate, și-au pus la dispoziția refugiaților casele lor. Empatia, generozitatea, spiritul de român de altădată care sare chiar și în ajutorul celor ce nu-l cunosc, le-a determinat să își ofere ajutorul , acum, pentru cei năpăstuiți de războiul ambițiilor lui Putin. Cunoscutul manager al grupului de firme Lacto Solomonescu – Carmen Solomonescu a oferit refugiaților, încă de pe 25 februarie, un apartament duplex pentru 2-3 familii de ucraineni, în Săveni. Aseară, pe grupul creat de inimoasa Mihaela Vasilica Stoiciuc, o altă botoșăneană a cărei celebritate a făcut înconjurul lumii, Andreea Francisca Dulceanu a făcut același gest. Aceasta a oferit refugiaților casa sa din comuna Hănești.

Copiilor noştri li se pregăteşte, inconştient, o lume de joben ciuruit, din care niciodată nu iese iepuraşul. Doar panglicile politicilor sociale roase de moliile cu ştaif din ultimele decenii.
Suntem oropsiţi, suntem disperaţi, manipulaţi până acolo încât ne bucurăm să fim masa de manevră a unora şi să susţinem că aşa e normal.
Acum îl înţeleg pe Cioran, dar îl înţeleg mai bine şi pe Preda.
Şi mă gândesc iar, cu groază, la copilul meu.
Cel puţin eu nu îmi doresc să ştiu că micuţul meu va fi singur, cu sufletul desculţ, prin jungla mileniului III !
https://curierulsatelor.ro/wp/2019/10/16/cu-sufletul-descult-prin-jungla-mileniului-iii-editorial/


More Stories
Festivalul Haiducilor, ediția XVII Durnești. Interviu Vasile Sasu, primar
S.O.S, semnături pentru demiterea lui Nicușor. 400.000+ în țară, 20.000+ la Botoșani
Incendiu la Brăești. Pagube și copil dus la spital