Organizația Femeilor Social Democrate din Botoșani, împreună cu primarul municipiului, Cosmin Andrei și cu viceprimarul Bogdan Buhăianu au organizat de Ziua Internațională a Copiilor un eveniment prin care au promovat prietenia și incluziunea.
Au creat, în Parcul Mihai Eminescu, o lume colorată și veselă, în care s-au distrat, timp de câteva ore, peste 150 de copii din județul Botoșani, cu sau fără dizabilități.

Copiii tipici au făcut echipe cu copiii cu nevoi speciale din cadrul Asociațiilor „Down Activ Moldova!”, “Ne Trebuie Speranță”, Asociația Nevăzătorilor, Asociația Părinților Copiilor cu Autism din Botoșani și Asociației „Luisa Maria” din Darabani .
Împreună au participat la ateliere de poezie, de pictură, de desen pe figurine de ipsos, jocuri sportive și alte activități de incluziune gândite special de reprezentanții ONG-urilor pentru a-i ajuta să se împrietenească, să interacționeze, să învețe unii de la ceilalți, să comunice, să se cunoască mai bine, să se accepte. Și nu în cele din urmă, să îi valorifice pe toți în egală măsură.
Ziua Internațională a Copilului a fost liantul între copii, care s-au bucurat de copilărie, de premii și bineînțeles, de tort.
“ Fiecare copil este diferit și special și are propriile nevoi, indiferent dacă are sau nu nevoi speciale. Dizabilitatea nu trebuie să fie un motiv de excluziune și nu trebuie să fim la fel pentru a putea dărui unul altuia.
Doar împreună putem construi o lume mai prietenoasă, mai primitoare și mai incluzivă pentru copiii noștri. Este o obligație pe care o avem cu toții, o datorie morală pentru o societate sănătoasă.” a declarat consilierul județean Cristina Breșug.

PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT
Organizaţia judeţeană Botoşani

Copiilor noştri li se pregăteşte, inconştient, o lume de joben ciuruit, din care niciodată nu iese iepuraşul. Doar panglicile politicilor sociale roase de moliile cu ştaif din ultimele decenii.
Suntem oropsiţi, suntem disperaţi, manipulaţi până acolo încât ne bucurăm să fim masa de manevră a unora şi să susţinem că aşa e normal.
Acum îl înţeleg pe Cioran, dar îl înţeleg mai bine şi pe Preda.
Şi mă gândesc iar, cu groază, la copilul meu.
Cel puţin eu nu îmi doresc să ştiu că micuţul meu va fi singur, cu sufletul desculţ, prin jungla mileniului III !
https://curierulsatelor.ro/wp/2019/10/16/cu-sufletul-descult-prin-jungla-mileniului-iii-editorial/


More Stories
Senatorul Cătălin Silegeanu condamnă excluderea AUR din consultările pentru formarea noului guvern
Cătălin Silegeanu, virulent la tribuna Senatului: „Românii sunt ținuți în menghina scumpirilor”
Mesajul senatorului Cătălin Silegeanu cu prilejul Sâmbetei Mari și al Sfintelor Sărbători de Paști