aprilie 23, 2026

Mirel Manea în genunchi. A plâns trompeta și inimile botoșănenilor au vibrat

A stat drept și falnic în fața mai marilor lumii, dar a îngenuncheat în fața unui copil. A fost curtat de emiri, ambasadori, președinți de țări și chiar de către papa de la Roma pentru a-i încânta cu acordurile trompetei sale, dar și-a pus sufletul într-un scaun cu rotile în care se afla un copil ce luptă cu viața. Celebrul artist Mirel Manea a îngenuncheat în fața micuțului Andrei Anton. Trompeta demiurgului a plâns cum numai Mirel știe să îi moduleze sunetele, iar botoșănenii, aproape 300 de suflete unite de compasiune, au vibrat de bucurie.

Totul s-a întâmplat aseară, la Cinematograful Unirea, din municipiul Botoșani. Au cântat cu sufletul Fetele din Botoșani (Lorena Andrișan Dupu, Iustina Irimia Cernușcă și Simona Mazăre), Mariana Ichim Hodan, Marian Moroșan, Oana Tăbultoc, Tony Toma, grupul vocal Ghoerghe Mitoceanu din Mileanca, dar și mulți alți tineri deosebit de talentați. În stilu-i inconfundabil, autentic, impecabil, actorul, regizorul și managerul Teatrului Vasilache, Marius Rogojinschi a prezentat o parte din spectacol, iar împreună cu Andreea Ursu au făcut trecerile de la un moment artistic la altul mai cordiale.l. Totul pentru a strânge bănuții necesari unei operații în străinătate care să-l ajute pe micuțul Andrei să meargă din nou.

Și bătălia continuă. Evenimentul a fost organizat de către Andreea Ursu în parteneriat cu Teatrul Mihai Eminescu. Întregul spectacol s-a bucurat de prezența și sprijinul, logistic și financiar, al președintelui Consiliului Județean Botoșani, Elena Federovici și echipa sa, dar și de sprijinul viceprimarului municipiului Botoșani, Bogdan Buhăianu.

N.B.: filmările au fost realizate de către o doamnă deosebită din Botoșani, spectator și ea în sală.