mai 1, 2026

Extazul primarului din Botoșani: 66,4 milioane de lei pentru confortul municipiului

Primăvara înfloresc investițiile la primăria din municipiul Botoșani. Primarul Cosmin Andrei are toate motivele să simtă euforia reușitei, mai ales că se apropie vertiginos următorul val de alegeri locale, iar finanțările pe care și le-a dorit încă de la începutul mandatului încep să vină. Orice primar vrea să lase ceva în urma lui, să facă ceva vizibil. Mai ales când își dorește longevitate în administrație. Nu cred că este vreun edil care să vrea altceva. Doar dacă are viză de ședere periodică pe la Socola. Dar oricât de largă ți-ar fi viziuneam nu e suficient. Trebuie să ai și punga bugetară cel puțin la fel de largă. Ori pentru Cosmin Andrei, primarul municipiului Botoșani, după ce a punctat memorabil cu reînceperea lucrărilor la Teatrul Mihai Eminescu, perfuziile PNRR sunt mai mult decât binevenite. 66,4 milioane de lei va primi Primăria și Municipalitatea Botoșani pentru investiții inteligente.

Proiectele, depuse pe Componenta C5 – Valul Renovării și Componenta C10 – Fondul Local, vizează:

  1. Renovarea energetică a clădirilor publice – unități de învățământ, în valoare totală de 53,1 milioane de lei ( Liceul Pedagogic „Nicolae Iorga”, Școala Gimnazială „Elena Rareș”, Școala Gimnazială nr. 2, Seminarul Teologic „Sfântul Gheorghe”, Școala Gimnazială Nr. 11, Grădinița cu Program Prelungit nr. 15, Sală de Sport Școala Gimnazială „Elena Rareș”)

2. Asigurarea infrastructurii pentru transportul verde prin sisteme inteligente de management urban/local, prin „Centrul integrat de mobilitate urbană din Municipiul Botoșani”, în valoare de 6,3 milioane de lei

3. Amenajarea de stații de autobuz dotate cu totemuri digitale, automate de emitere tichete calatorii/ încărcare carduri, software e-ticketing, software informare călători, prin „Rețea de stații inteligente și modernizarea transportului public la nivelul Zonei Urbane Funcționale a Municipiului Botoșani – Orașul Bucecea”, în valoare de 7 milioane de lei.