Pe învățătorul Daniel Alecu l-am cunoscut cu câțiva ani în urmă. Pe la ALDE. Apoi pe la PMP. Acum este la AUR. După ce a început la defunctul PD și a tranzitat și PSD. Este licențiat în istorie și mai are câteva specializări. Într-o discuție de anul trecut, la o ședință a AUR-ului din comuna Mihai Eminescu, învățătorul Alecu i-a spus senatorului Dorinel Cosma că vrea să fie ”ceva” șef pe la București sau ambasador. Oriunde. Duminică l-am reîntâlnit. Și i-am cerut să explice clar ce își dorește și dacă știe ce presupune o astfel de funcție. Acum s-ar mulțumi cu un post de secretar de ambasadă. Nu prea știe cu ce se mănâncă dar e convins că pregătirea lui în istorie îl recomandă. Și mai știe că secretarii nu au prea multă muncă. Cel puțin nu mai mult decât un secretar de comună. Despre care știe că mai muncește dar mai și stă.

Învățătorul Alecu a predat organizației AUR de la Mihai Eminescu un dosar prin care sesizează o neconstituționalitate în privința legii cadastrului. Și ar vrea ca sesizarea sa să ajungă la București.
”A, nu chiar ambasador. Secretar, ceva… Vorbesc serios. Mă gândesc, când fac 40 de ani de activitate, mai am cinci ani, să merg mai departe. Nu știu… pe la București… pe la Basarabia, Republica Moldova… eu știu… unde se găsește. Ca secretar de ambasadă, sunt momente când ai multă treabă, sunt momente când stai degeaba. Nu cred să aibă treabă mai mult decât în admin istrația locală”, ne-a spus învățătorul Alecu. Deocamdată nu a vorbit cu altcineva. Și nu a primit nici vreun răspuns sau vreun motiv de speranță. Doar Curierul Regional l-a încurajat. Învățătorul nu își dorește o funcție în administrația locală. Pentru că trebuie să se opereze de varice. Și îi lasă pe alții. Crede că este cunoscut la nivel județean și i-ar place să fie consilier județean. La locale a mai candidat învățătorul. Din partea altor partide. Dar nu a prins nimic. Ba dimpotrivă, de trei ori era să fie bătut de consăteni. Pentru că, spune el, sunt invidioși. Dar de fiecare dată l-a salvat Vasile Onofrei, cel care acum este cel mai vizibil și apreciat consilier local. Pentru că, așa crede el, de acolo poate sări în barca ambasadei, dar din poziția de consilier local e mai greu. Dacă mai marii țării ar fi de acord, învățătorul de la Mihai Eminescu s-ar mulțumi și cu ”ceva” prin comisia de cercetare a evenimentelor din 1989. Este conștient că în acea comisie, culmea, au fost numiți taman personaje vinovate de falsa revoluție din 89, dar Alecu nu are nicio problemă. Vezi în materialul video de mai jos ce mai spune învățătorul Alecu.

Copiilor noştri li se pregăteşte, inconştient, o lume de joben ciuruit, din care niciodată nu iese iepuraşul. Doar panglicile politicilor sociale roase de moliile cu ştaif din ultimele decenii.
Suntem oropsiţi, suntem disperaţi, manipulaţi până acolo încât ne bucurăm să fim masa de manevră a unora şi să susţinem că aşa e normal.
Acum îl înţeleg pe Cioran, dar îl înţeleg mai bine şi pe Preda.
Şi mă gândesc iar, cu groază, la copilul meu.
Cel puţin eu nu îmi doresc să ştiu că micuţul meu va fi singur, cu sufletul desculţ, prin jungla mileniului III !
https://curierulsatelor.ro/wp/2019/10/16/cu-sufletul-descult-prin-jungla-mileniului-iii-editorial/


More Stories
Forumul Tinerilor Români din Europa și de Pretutindeni, la Botoșani, Săveni și George Enescu
Gheorghe Petru Piclisan, deputat UNIT, cere suspendarea Președintelui Nicusor Dan
Primarul Gheorghiță Iftodi, invitație la Întâlnire cu Fiii Satului – video