aprilie 30, 2026

Braconierii politici de la ALDE deconspirați și de PMP. Vezi cum vor să pună gheara pe instituții prin tăcerea PNL și șmecherii de imagine

Liderul PMP Botoșani, Corneliu Popescu, fost senator, a solicitat public PNL-ului să nu gireze sub nicio formă politica subversivă a partidului ALDE contaminat de Florin Țurcanu. Locotenentul lui Băsescu și Tomac a mai arătat cum Țurcanu se lăuda cu oameni ai PMP ca fiind ai ALDE. Doar pentru a induce în eroare. Atât pe liderul PNL din Botoșani cât și pe cei din capitală, dar mai ales populația. Și ținta declarațiilor este Florin Țurcanu , pentru că atunci când vorbești de conducerea ALDE Botoșani spui inevitabil Florin Țurcanu. Președintele real, Roxana Anușca Țurcanu nu prea există ca lider, este doar de decor, un instrument în mâinile lui Florin pentru atingerea maturității ambițiilor sale. ”Nu trebuie să gireze sub nicio formă metode prin care conducerea partidului ALDE Botoșani care ajunge în instituții și încep să își pună cu foarte mare tupeu sau să ceară punerea șefilor de birou, de servicii și așa mai departe. Să se înțeleagă foarte bine. Eu nu am nimic cu niciunul dintre oamenii propuși. Mă uitam în presă că ALDE promovează extraordinar de mult pe domnișoara doctor Zelincă. Păi ea este propunerea noastră în actuala structură a deconcentratelor. Îmi place că ALDE cosideră că este un om de valoare, dar vă spun că nu a dat niciodată vreun CV pentru ALDE, nu au purtat niciun fel de discuții, pentru că este una dintre propunerile noastre”, a subliniat Corneliu Popescu. Acesta a solicitat PNL să nu mai gireze nici măcar tacit metodele de braconieri politici ale ALDE. În același timp, liderul PMP a cerut public prefectului de Botoșani să spună la fel de public ”dacă își asumă acțiunile ALDE de acest gen ale oricărui membru ALDe și intervenția subterană în instituții”.