Marius Budăi, Ministrul Muncii, a declarat astăzi la Botoșani că opoziția face jocuri politice și abuzează de demagogie, lovind astfel în populația săracă. Ministrul a calificat ca fiind iresponsabile declarațiile recente ale colegilor din opoziție care au susținut că toți bugetarii sunt praf. ”În accepția lor, ar trebui ca bugetarii să nu mai încaseze vachere de vacanță sau alte sporuri. Un atentat, spun eu, la veniturile populației. De asemenea, am văzut solicitarea dumnealor de abrogare a Ordonanței 114, ceea ce este un lucru iresponsabil, din punctul meu de vedere. Deoarece această ordonanță, pe lângă faptul că prevede și majorarea pensiilor de la 1 septembrie, prevede și majorarea pensiei minime. Adică, în continuare, nu ieșim din logica austerității, din logica tăierilor și vrem să-i lovim exact pe cei mai sărmani, pe cei aproximativ 950.000 de pensionari care încasează îndemnizație socială”, a declarat Marius Budăi, Ministrul Muncii.

Copiilor noştri li se pregăteşte, inconştient, o lume de joben ciuruit, din care niciodată nu iese iepuraşul. Doar panglicile politicilor sociale roase de moliile cu ştaif din ultimele decenii.
Suntem oropsiţi, suntem disperaţi, manipulaţi până acolo încât ne bucurăm să fim masa de manevră a unora şi să susţinem că aşa e normal.
Acum îl înţeleg pe Cioran, dar îl înţeleg mai bine şi pe Preda.
Şi mă gândesc iar, cu groază, la copilul meu.
Cel puţin eu nu îmi doresc să ştiu că micuţul meu va fi singur, cu sufletul desculţ, prin jungla mileniului III !
https://curierulsatelor.ro/wp/2019/10/16/cu-sufletul-descult-prin-jungla-mileniului-iii-editorial/


More Stories
Gheorghe Petru Piclisan, deputat UNIT, cere suspendarea Președintelui Nicusor Dan
Cabinetul deputatei Elisabeta Lipă deschis pentru botoșăneni
Statul are nevoie de 17 ani pentru a repara 3 kilometri pe DN 29D Botoșani–Ștefănești