La ALDE Botoșani, sub timona familiei Florin și Roxana Țurcanu, roțile dricului (pardon, căruței) par să se miște. Sau, mă rog, cel puțin cineva încearcă să le ungă. După patentarea strategiei politice de tip poker (adică jocul la cacealma cu diverși parteneri politici și pierde cine… o mușcă), o comună întreagă a fost băgată în ceață. Și asta după ce a fost desemnat candidatul pentru Primăria Ungureni căruia i s-au trasat oarece sarcini. Citind o decizie a ALDE Țurcanu în acest sens, concluzia a fost că trebuie să fugim până la farmacie. Și ne-am dus. Am luat un nurofen. Dar tot nu am înțeles ce limbă au folosit ALDE SRL Țurcanu în decizia menționată. În cele din urmă, l-am rugat pe Florin Țurcanu, președintele fără coroană al ALDE Botoșani să ne lămurească (deoarece președinte scriptic este soția Roxana, dar…doar atât, scriptic, de facto tot ”împăratul” aleargă de îi sfârâie călcâiele). Nici Florin Țurcanu nu a înțeles inițial ce mama lui proces verbal a vrut să spună decizia partidului. Dar, discutând, pe logica normalității și a cuvintelor simple (atunci când nu sunt mai complexe pentru că vrei să pari deștept), am clarificat în final ce se ascunde în spatele limbajului de lemn scopt. În decizia respectivă, candidatului i se stabilesc unele atribuții. La punctul doi se spune clar, sau cel puțin negru pe alb: ”respectarea ponderei votanților din secția de votare”. Și de aici a apărut nevoia noastră de nurofen, până când ne-a lecuit Florin Țurcanu. Mai ales că nu am putut să nu ne amintim una dintre alte inginerii semantice ale ”împăratului”. ”Nu știu… cred că … respectarea ponderei votanților… adică să pregătească lista de consilieri locali respectând ponderea pe secții. Adică dacă la o secție vin la vot 700 de oameni nu putem pune un consilier doar din satul ăla și în alt sat vin la vot 100 de persoane… deci să își facă lista respectând ponderea votanților”, ne-a luminat Florin Țurcanu, vicepreședinte ALDE Botoșani, cu rang de președinte absolut. Pentru acuratețea informațiilor și pentru cei care nu vor să îi lăsăm în ceață precum Țurcanu pe candidatul său din Ungureni, trebuie să reamintim ce a fost cu votul de blană care a făcut înconjurul țării și este celebru și în diaspora. Florin Țurcanu a declarat, în luna iunie 2009, pe atunci liberal, că electoratul botoșănean a dat liberalilor „un vot de blană” la alegerile europarlamentare. Votul a fost urmat de măsuri dure impuse de Țurcanu în PNL, una dintre acestea fiind excluderea lui Gabriel Oprișanu din partid. Apropo, de curând, Florin Țurcanu a avut o întrevedere prin buricul târgului cu Gabriel Oprișanu. Încă nu știm dacă scopul întrevederii a avut legătură cu profesia lui Oprișanu sau cu vreo chestiune politică.


Copiilor noştri li se pregăteşte, inconştient, o lume de joben ciuruit, din care niciodată nu iese iepuraşul. Doar panglicile politicilor sociale roase de moliile cu ştaif din ultimele decenii.
Suntem oropsiţi, suntem disperaţi, manipulaţi până acolo încât ne bucurăm să fim masa de manevră a unora şi să susţinem că aşa e normal.
Acum îl înţeleg pe Cioran, dar îl înţeleg mai bine şi pe Preda.
Şi mă gândesc iar, cu groază, la copilul meu.
Cel puţin eu nu îmi doresc să ştiu că micuţul meu va fi singur, cu sufletul desculţ, prin jungla mileniului III !
https://curierulsatelor.ro/wp/2019/10/16/cu-sufletul-descult-prin-jungla-mileniului-iii-editorial/


More Stories
Singurul politician care poate da ”eroare de operare” sistemului – mărturii din nucleul AUR
Federovici: românii au nevoie de siguranță, nu de spectacol politic – video
Deputatul Pîclișan vrea ca românii să decidă soarta companiilor de stat – video