Totul s-a întâmplat ieri în comuna Curtești, județul Botoșani. Primarul Maricel Anton și-a pus salariul alături de sponsorizările primite pentru a cumpăra alimente necesare bătrânilor sau familiilor nevoiașe, ori bolnavilor din comună, în această perioadă de restricții. Ieri, 70 de familii au primit vizita primarului și a echipei lui din Primăria Curtești care s-au oprit cu camionul de alimente la poarta fiecărui cetățean care avea nevoie de sprijin. Inițiativa continuă și astăzi, în celelalte sate ale comunei. Primarul a vrut să fie discret, dar a văzut și Curierul Regional. Și am explicat că discreția e bună, dar și mai bine este să afle și alții că se poate. Spre exemplu primarilor care stau baricadați în spatele propriilor interese privind cu indiferență necazurile celor care i-au ales. ”Am cumpărat alimentele din sponsorizări, din partea unor firme și am pus și eu din salarul meu. Am organizat această acțiune împreună cu viceprimarul și cu colegii din primărie… când vrei să faci o treabă așa o faci”, a spus Maricel Anton, primarul comunei Curtești.




Copiilor noştri li se pregăteşte, inconştient, o lume de joben ciuruit, din care niciodată nu iese iepuraşul. Doar panglicile politicilor sociale roase de moliile cu ştaif din ultimele decenii.
Suntem oropsiţi, suntem disperaţi, manipulaţi până acolo încât ne bucurăm să fim masa de manevră a unora şi să susţinem că aşa e normal.
Acum îl înţeleg pe Cioran, dar îl înţeleg mai bine şi pe Preda.
Şi mă gândesc iar, cu groază, la copilul meu.
Cel puţin eu nu îmi doresc să ştiu că micuţul meu va fi singur, cu sufletul desculţ, prin jungla mileniului III !
https://curierulsatelor.ro/wp/2019/10/16/cu-sufletul-descult-prin-jungla-mileniului-iii-editorial/


More Stories
9 ani de administrație publică. Cu credința la rever și cu grija față de comunitate
Rădăcinile nu se uită. Tudora își cheamă fiii acasă și în acest an – video
Comuna înecată în Bulboaca uitării. Norocul poartă fustă și caracter