Marcel Marcu este primar… cam de când au uitat locuitorii comunei Lunca din Botoșani că la nevoie pot alege pe altcineva. De ceva vreme ni s-a adus la cunoștință, pe adresa redacției, că onorabilul primar ar cam fi incompatibil și că persistă în incompatibilitate. nestingherit. Pentru că nimeni nu sesizează ANI pentru un sumar control. Deoarece tocmai am primit un răspuns al ANI în cazul altui primar , am decis să îl încondeiem acum. Lucrurile sunt clare. ANI nici nu are nevoie de controale la fața locului. Are la dispoziție declarațiile de interese ale primarului date cu sârguință în fiecare an. Cel puțin din 2016 , continuu, inclusiv în cursul anului de raportare 2019, în declarația de interese a primarului Marcel Marcu scrie negru pe alb că este membru în CA al unei școli din comună. Potrivit informațiilor calde, orice primar poate fi cercetat timp de trei ani după încetarea mandatului pentru starea de incompatibilitate. Mai mult, dacă prin absurd, edilul s-ar agăța de incerte modificări legislative de prin 2019 privind incompatibilitatea, tot nu prinde prescripția ce survine după 3 ani de la comiterea faptei. Pentru că și în 2017 a fost incompatibil. Și în anii următori. Este clar că va fi sesizată ANI. Este clar că și în cazul în care ar ieși primar Marcel Marcu poate pierde noul mandat chiar de a doua zi. Vom reveni cu detalii la timpul potrivit. Între timp e clar că cei ce îi vor da votul o vor face degeaba. Dar dreptul de a alege e liber.

Copiilor noştri li se pregăteşte, inconştient, o lume de joben ciuruit, din care niciodată nu iese iepuraşul. Doar panglicile politicilor sociale roase de moliile cu ştaif din ultimele decenii.
Suntem oropsiţi, suntem disperaţi, manipulaţi până acolo încât ne bucurăm să fim masa de manevră a unora şi să susţinem că aşa e normal.
Acum îl înţeleg pe Cioran, dar îl înţeleg mai bine şi pe Preda.
Şi mă gândesc iar, cu groază, la copilul meu.
Cel puţin eu nu îmi doresc să ştiu că micuţul meu va fi singur, cu sufletul desculţ, prin jungla mileniului III !
https://curierulsatelor.ro/wp/2019/10/16/cu-sufletul-descult-prin-jungla-mileniului-iii-editorial/


Vă informez: conform OMEN nr. 4619/2014 – Ordinul pentru aprobarea Metodologiei – cadru de organizare şi funcţionare a Consiliului de Administraţie din unităţile de învăţământ preuniversitar, art. 7, aliniat 1, litera c, din membrii CA-ului poate face parte şi primarul.