Doina Federovici: „Cu municipiul în scenariul roșu, botoșănenii au fost tratați cu ignoranță și lipsă de soluții medicale de ministrul Nelu Tătaru și prietenii lui politici de la PNL Botoșani”

Președintele Consiliului Județean Botoșani, Doina Federovici este revoltată și se declară indignată în numele botoșănenilor de atitudinea sfidătoare și lipsa de sprijin din partea Ministrului Sănătății, Nelu Tătaru, care a bifat la ceas de seară și municipiul Botoșani pentru o oră pe lista deplasărilor sale electorale în țară.
„De câteva zile suntem în scenariul roșu în municipiul Botoșani și în mai multe localități din județ. În acest context, consider că era de datoria ministrului Sănătății să organizeze o întâlnire serioasă cu autoritățile locale, indiferent de culoarea lor politică și cu reprezentanții serviciilor medicale de urgență pentru a se prezenta sprijinul de la București al Guvernului. În realitate a fost o vizită politică inițiată de PNL cu scop electoral, fără pic de interes pentru sănătatea și viața botoșănenilor. Este strigător la cer, cum în plină pandemie, în stare de alertă, în scenariul roșu, botoșănenii și reprezentanții lor de la Consiliul Județean și primăria Municipiului Botoșani sunt tratați ca niște cetățeni de mâna a zecea, iar Gheorghe Flutur, vinovat de situația izbucnirii celui mai mare focar de COVID 19 din România este ajutat cu medici rezidenți pentru a face față pacienților din Suceava. Pentru suceveni mumă, pentru botoșăneni ciumă”, a declarat Doina Federovici.
Guvernul, la solicitarea Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Botoșani a promis trimiterea unei unități mobile de terapie intensivă pentru pacienții COVID în stare gravă, însă nici după două săptămâni și după creșterea numărului de botoșăneni infectați, nu s-a întâmplat nimic. În județul Suceava și în alte județe au fost trimise materiale medicale pentru a face față valului de pacienți din unitățile sanitare, dar la Botoșani, iar nu s-a întâmplat nimic.
„Este clar pentru toți botoșănenii, că Guvernul Orban și reprezentanții săi de la Botoșani se răzbună pe locuitorii municipiului și județului Botoșani pentru că nu i-au votat și le întorc spatele în plină pandemie, așa cum a făcut-o de un an de zile. Este crimă cu premeditare, modul în care acționează Guvernul Orban în aceste zile cu botoșănenii, pe care îi condamnă la izolare, lipsă de echipamente medicale și cu personal medical insuficient, care nu mai face față pacienților cronici și a celor COVID. Este clar pentru toată lumea că liberalii nu au niciun Dumnezeu, nicio credință! Pentru ei totul se rezumă la interesele de grup și la interesele electorale! Mii de români și sute de botoșăneni au fost amendați, anchetați, izolați, mai puțin liberalul Flutur de la Suceava, care nu are nimic de-a face cu focarul de la Suceava și nici cu tratamentul preferențial pe care l-a primit în calitatea de medic dobândită peste noapte! El trebuie ajutat, botoșănenii să mai aștepte pentru că nu au votat cu PNL pe 27 septembrie. Într-un an de Guvernare liberală, sistemul de sănătate din România a fost pur și simplu ciuruit.”, a subliniat Doina Federovici.
Ministrul Sănătății a spus în vizita de la Suceava că în acest județ capacitatea ATI pentru COVID poate crește cu 20 de paturi la SJU Suceava și cinci paturi la Rădăuți, iar alte cinci paturi sunt ținute în rezervă la Fălticeni. La Botoșani, nu se face nimic, nici măcar un pat în plus de terapie intensivă, nicio suplimentare cu medici rezidenți pentru ATI, Radiologie sau Boli infecțioase, nici măcar surse suplimentare de oxigen nu pot fi asigurate de Ministerul Sănătății, care coordonează Spitalul Județean Mavromati și toate spitalele județene din țară.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *