mai 1, 2026

Speranțele liberale s-au înecat în vitriol pesedist. Trilema hâtră a lui Iliuță

Intervenția consilierului județean Viorel Iliuță la ședința de împărțire a sărăciei guvernamentale pentru drumurile județene și comunale a fost una spirituală. Dar plină de regtere pentru comunele condamnate la colb pe ulițe. Iliuță nu înțelege de ce locuitorii din comunele cu primari liberali sunt condamnate de conducerea PSD a Consiliului Județean, câtă vreme șefa CJ a fost aleasă și de cetățeni din comunele respetive. Iliuță a dat ca exemplu comunele Santa Mare și Călărași care au primit sume diferite pentru drumuri și echilibrarea bugetelor, deși au nevoi similare. Argumentația sa nu a avut decât un singur efect: a smuls șefei CJ o confirmare, oarecum voalată, că împărțeala a fost politică pentru că așa au făcut și liberalii când erau la putere. ”Ca și colegul meu Gabriel Alexandru, am remarcat că în ciuda frumoaselor declarații pe care le-ați făcut la investire și pe care uneori le recitesc cu plăcere, constat cu regret că una spuneți și alta faceți. Legat de repartizări din aceste cote, cote de TVA sau cote de 6%, m-aș fi așteptat sincer măcar la o discuție între liderii de grup a partidelor reprezentate în Consiliul Județean. Mai mult, la 7 minute după ce materialele fuseseră transmise pe E-mail, ieri, colegii dvs votau deja pentru. Aici am o dilemă, sau poate chiar o trilemă. Cunoșteau mai devreme materialele? Reușesc să citească extraordinar de repede, mai repede decât noi, cei din opoziție? Ori având încredere deplină în dumneavoastră nu s-au preocupat să le citească și să identifice flagranta intenție a dumneavoastră de a avantaja vădit UAT-urile PSD, în detrimentul celor conduse de primari din opoziție. Am mai văzut și am mai auzit de favorizarea primarilor partidului flat la putere, atunci când s-au împărțit resursele. Dar niciodată de una atât de fățiș neconstructivă și discriminatorie”, a pledat Viorel Iliuță pentru luarea deciziilor corecte la nivel de CJ. Vezi în clipul de mai jos ce a mai spus consilierul județean.

https://youtube.com/watch?v=50SNFHM1ECw