Primarul municipiului Botoșani va ajunge în scrut timp să își iubească soacra mai mult decât pe el însuși. Mai ales de când un botoșănean neaoș, precum Cătălin Silegeanu, nu poate să privească și să tacă la ce se întâmplă în Botoșani. Sau, mai bine spus la ce nu se întâmplă. Și, fără voia sa, va deveni ochiul vigilent al proverbialei soacre pentru edilul din Botoșani, care, după declarațiile trecute și actuale, și vrea, și știe și poate, dar îi e mai dragă atitudinea ardeleanului: de ce atâta grabă?! Intuindu-i astenia politică și administrativ publică, vicepreședintele Patronatului Național Român și manager al firmei Hidroplasto, Cătălin Silegeanu i-a servit edilului botoșănean chiar și exemplul primarului de Oradea. Vedeți mai jos , integral, comunicatul antreprenorului botoșănean, unul dintre puținii care fac politică fără compromisuri și nu admite blaturile.
Municipiul Botoșani are nevoie de un primar activ în fapte și în viața reală, nu doar în postarile de pe rețelele de socializare!
Observând activitatea timidă a primarului municipiului Botoșani, Cosmin Andrei, m-am gândit că îi pot veni în ajutor cu doar câteva din ideile pe care le aș fi implementat de îndată, dacă aș fi avut ocazia de a administra activitatea Primăriei Botoșani.
Un exemplu că se poate face administrație nu doar politică este pentru mine, primarul municipiului Oradea (un oraș pe care îl cunosc foarte bine, având acolo al doilea punct de lucru pentru firma pe care o conduc), care a demonstrat că un oraș poate performa din toate punctele de vedere dacă este condus de persoana potrivită și dornică de a schimba stilul tipic românesc pe care l-au abordat de ani buni, majoritatea primarilor nostri care s-au văzut pe funcțiile mult visate și au uitat de-a dreptul de toate promisiunile din campania electorală.
În cei 15 ani ca om de afaceri am reușit să construiesc cu succes obiectivele pe care mi le-am propus, bazându-mă în primul rând pe seriozitatea cuvântului dar și a faptelor, de aceea cred cu tărie că acestea trebuie să stea la baza unei administrații eficiente și de succes pentru fiecare primar.
Consider că principala prioritate pentru primarul Cosmin Andrei ar trebui să fie investițiile în infrastructură întrucât avem străzi în municipiul Botoșani care arată mai rău decât în zonele rurale, ținând cont că domnia sa a profitat de situația acestor străzi și și-a elaborat un proiect de campanie electorală, în care a promis botoșănenilor afectați de această situație, că la periferie va fi la fel ca în centrul orașului. Ei bine, nu am văzut până în prezent, nicio măsură în care să facă ceva cu planul său minunat, în care ne prezenta drumuri normale și demne de anul 2021. Gândindu-mă la acest sector al infrastructurii rutiere, aș putea menționa că botoșănenii ar merita să aibă o centură modernă ca multe alte orașe din România.
De asemenea, recomand primarului nostru să se îndrepte și spre inițierea și promovarea proiectelor ce țin de rețelele de apă sau gaz, întrucât sunt foarte mulți botoșăneni care deși locuiesc într-un municipiu reședință de județ, trăiesc fără apă curentă sau fără posibilitatea racordării la rețeaua de gaze naturale, condiții de neacceptat pentru civilizația anului în care trăim.
Totodată, mă gândesc la perioada critică din cauza pandemiei cu Covid-19, pe care o resimt din plin antreprenorii botoșăneni și consider că Primăria Botoșani ar trebuie să identifice, cu ajutorul Camerei de Comerț și cu Patronatele problemele și soluțiile pentru ca firmele să se dezvolte și să creeze noi locuri de muncă, să fie realizate parteneriate public-private între municipalitate și mediul de business.
Un lucru este clar: lipsa acută a fondurilor pentru furnizarea serviciilor de bază este strâns legată de lipsa locurilor de muncă, lipsa investițiilor în infrastructura și declinul acesteia sunt o piedică pentru venirea investitorilor economici în Botoșani .
Cătălin SILEGEANU

Copiilor noştri li se pregăteşte, inconştient, o lume de joben ciuruit, din care niciodată nu iese iepuraşul. Doar panglicile politicilor sociale roase de moliile cu ştaif din ultimele decenii.
Suntem oropsiţi, suntem disperaţi, manipulaţi până acolo încât ne bucurăm să fim masa de manevră a unora şi să susţinem că aşa e normal.
Acum îl înţeleg pe Cioran, dar îl înţeleg mai bine şi pe Preda.
Şi mă gândesc iar, cu groază, la copilul meu.
Cel puţin eu nu îmi doresc să ştiu că micuţul meu va fi singur, cu sufletul desculţ, prin jungla mileniului III !
https://curierulsatelor.ro/wp/2019/10/16/cu-sufletul-descult-prin-jungla-mileniului-iii-editorial/


More Stories
Partidul din Moldova lui Maia, care a huiduit la Iași și a scandat ”Unire” sărbătorește astăzi – video
Dezvăluiri din Programul PSD pentru oblojirea țării după dezastrul Bolojan
Cătălin Silegeanu: Lideri surzi și orbi la problemele din agricultură!