Mort la stat întors de la groapă de un privat. Ce urmează e greu de imaginat

Ținută ani de zile în perfuzii, cosmetizată în fiecare zi și în fiecare lună pentru a părea că treburile merg ok, cu scopul de a justifica miliardele mâncate degeaba de armata de trepăduși ai partidelor, Nova Apaserv Botoșani a mai primit o șansă. Șansa de a se întoarce de la groapă. Pe algoritm abstract sau pe lângă orice logică politică, pe înțelegere partinică sau mizând că cei de la ALDE sunt în plop, doi botoșăneni noi au fost numiți în Consiliul de Administrație al societății ce deține monopolul apei în județul Botoșani. Minunea și șansa firmei de a se redresa, dar și greșeala unor politicieni care au crezut că la ALDE nu sunt decât politicieni de alcov, are și un nume. Mihaela Bâlbă. Sigur, din partea partidului care funcționează politic cu intermitențe au fost numite două persoane în CA de la firma falimentară. Dar doar pentru una dintre aceste persoane putem băga mâna în foc și condeiul în călimară. Despre cel de al doilea, Gabriel Atudoroae, nimic de zis. Este un antreprenor perseverent al municipiului, un pescar …în ape tulburi uneori, un familist model, un om cu suflet bun…dar nu e suficient. Inspirație are. În reprize, dar are. O vreme la restaurantul său trona dictonul: ”dacă voi nu mâncați, noi murim de foame”. Pe bună dreptate. Poate dacă și la Nova Apaserv va reuși să îi convingă pe ceilalți că ”dacă voi nu vă băgați mințile în cap, județul moare de sete”, evoluția sa ca om al cetății ar fi mai aproape de …vârful piramidei. Între timp, cunoscând tenacitatea, energia, dorința de a demonstra mereu că se poate și altfel și că se poate bine, capacitatea incredibilă de a munci și implicarea dincolo de interesele proprii sau meschine ale altora, șansa firmei este acum Mihaela Bâlbă. Numai să i se dea voie sau să fie urmată. Și, aboslut necesar, să fie epurată firma de căpușe bugetare precum fostul director Albert Tănasă.

Primul pas pe care l-a făcut vicepreședintele Filialei ALDE Botoșani, Mihaela Bâlbă, de profesie economist, în calitatea sa de membru în Consiliul de Administrație al S.C. Nova Apaserv S.A., a fost o adresă către operatorul de apă prin care a solicitat mai multe documente, necesare cunoașterii în profunzime a situației economice a societății și pentru a putea acționa în cunoștință de cauză. Astfel că, Mihaela Bâlbă a solicitat secretariatului C.A. și întregii conduceri a S.C. Nova Apaserv S. A. Botoșani următoarele situații:

1.Ultimele trei balanțe ale societății (format electronic, pdf); 2. Organigrama și statul de funcții(format electronic, pdf); 3. Lista personalului plecat din unitate și a angajărilor pe anul in curs (format electronic, pdf); 4. Rapoartele curții de conturi pe anii 2018, 2019, 2020 (format electronic, pdf); 5. Lista tuturor contractelor încheiate de societate cu terți, unde societatea este beneficiar, la zi, (format electronic, pdf); 6.Lista tuturor creditorilor societății la data de 31 martie 2021 (format electronic, excel); 7. Lista debitorilor societății la data de 31 martie 2021 (format electronic, excel), fără punctul( 8.); 8. Lista tuturor clienților neîncasați la data de 31 martie 2021, cu valoarea ultimelor trei facturi și soldul(format electronic, excel); 9. Contractele de mandat ale directorului general și ale directorilor executivi, cu indicatorii aferenți, (format electronic, pdf); 10. Lista indicatorilor de performanță ai societății, stabiliți de către Adunarea Generală a Acționarilor, pe ultimii 4 ani, dacă sunt stabiliți anual (format electronic, pdf); 11. Lista indicatorilor de performanță ai Consiliului de Administrație, (format electronic, pdf); 12. Cantitățile de apă brută cumpărată versus cantitățile de apă tratată versus cantitățile de apă facturată pe anul în curs. De asemenea cantitățile de apa uzată epurată versus cantitățile de apă deversată in emisar, dacă diferă. (format electronic, excel). „Am solicitat să-mi fie puse la dispoziție aceste informații, în cel mai scurt timp, în vederea edificării și pentru a-mi putea face o idee de ansamblu asupra problemelor societății pe care o conducem, acum în noua formula a Consiliului de Administrație. Îmi doresc foarte mult să-mi aduc aportul prin cunoștițele mele de economist și prin experiența mea de management si să reușesc alături de colegii mei, din echipa de conducere a S.C. Nova Apaserv S. A. Botoșani, să ducem activitatea societății acolo unde trebuie să fie un operator care deține monopolul privind serviciile de utilitate publică, de apă și canalizare, și anume de profit. Pentru salvarea celui mai mare operator de furnizare a apei potabile din județul nostru este nevoie de transparență, solidaritate și unitate”, a declarat Mihaela Bâlbă, membru al Consiliului de Administrație al S.C. Nova Apaserv S. A. Botoșani.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *