Nova Apaserv a ajuns într-o situație financiară complicată din cauza managementului din ultimii ani și a dezinteresului manifestat de Consiliul Județean, acționarul majoritar al companiei a acumulat datorii mari către furnizori, a pierdut câteva procese cu diverse firme și nu a reușit să încaseze cât a facturat.
Pentru a nu risca intrarea în faliment a companiei, s-a decis luarea unor măsuri pentru a reduce cheltuielile și în același timp pentru a crește veniturile.
Deja restrângem anumite cheltuieli din Nova Apaserv. Încercăm să reducem cât mai mult cheltuielile. Toate plățile sunt controlate, în momentul de față banii pleacă doar cu acordul directorului. Se renegociază tot ce înseamnă chirii, contracte de servicii, căutăm alternative. E posibil să existe anumite reduceri de personal. E posibil doar să fie mutați dintr-un compartiment în altul. Sunt zone în care nu înțeleg nici eu de ce sunt atât de mulți oameni. În anumite birouri nu știu dacă au ce face oamenii iar în alte zone este deficit .
Primele rezultate le vom vedea în două luni. Mă refer la valoarea încasărilor. Să crească veniturile și diminuăm cheltuielile. Targetul este scăderea costurilor și creșterea veniturilor. Datoriile încă sunt destul de mari, cea mai importantă este cea către E.ON. Din păcate, Nova Apaserv are tot felul de procese cu constructori și nu știi la ce să te aștepți. Am cerut o evaluare a riscurilor care mai există în acest moment pentru că vreau și eu să știu la ce să mă aștept. Mi-aș dori să urmăm exemplul companiei Apavital Iași. Acolo, timp de 20 de ani a fost același director. Ei au profit în fiecare an și nu reușesc să reinvestească tot profitul .
O altă măsură luată este rotația personalului care se ocupă de citirea și verificarea apometrelor astfel încât să nu mai existe tot felul de înțelegeri între angajații companiei și unii agenți economici. Până acum, echipele de intervenție erau împărțite pe zone. O parte stăteau și jucau table la sediu iar ceilalți nu știau la care avarie să intervină. Acest lucru a dispărut deja. Vrem o reorganizare inclusiv la cititori. Vreau o rotație a echipelor. În orice firmă există o rotație a oamenilor. Sper să avem cât mai repede și acel sistem de notificări prin SMS, cum are E.ON, Orange… La Nova Apaserv nu s-a implementat. Compania trebuie să fie mai apropiată declienții săi .
Bogdan Dăscălescu , vicepreședinte Consiliul Județean

Copiilor noştri li se pregăteşte, inconştient, o lume de joben ciuruit, din care niciodată nu iese iepuraşul. Doar panglicile politicilor sociale roase de moliile cu ştaif din ultimele decenii.
Suntem oropsiţi, suntem disperaţi, manipulaţi până acolo încât ne bucurăm să fim masa de manevră a unora şi să susţinem că aşa e normal.
Acum îl înţeleg pe Cioran, dar îl înţeleg mai bine şi pe Preda.
Şi mă gândesc iar, cu groază, la copilul meu.
Cel puţin eu nu îmi doresc să ştiu că micuţul meu va fi singur, cu sufletul desculţ, prin jungla mileniului III !
https://curierulsatelor.ro/wp/2019/10/16/cu-sufletul-descult-prin-jungla-mileniului-iii-editorial/


More Stories
Consilier AUR Virgil Bordei: cât costă lacrimile unei mame din Dorohoi
AUR Botoșani: „Primarul apără locurile de muncă din cazinouri, dar uită de familiile distruse de dependență”
Guvernul acordă ajutoare care nu ajung nici la 100 de lei pe lună pentru copii și pensionari