Parcul de utilaje al operatorului de apă “este dezastru”.
Parcul de utilaje e dezastru. Am fost să văd parcul și au câteva utilaje. Ei închiriază utilaje dar această practică va dispărea cât mai repede. Pe noul program, avem prinse toate utilajele. Va fi o achiziție mare de utilaje și echipamente la Nova Apaserv. Noi sperăm să semnăm anul ăsta contractul de finanțare și voi insista să meargă foarte repede achiziția de echipamente. În acest moment nu putem renunța la închirierea utilajelor pentru că nu au cu ce lucra dar va exista un control. Eu vreau să existe niște proceduri stricte. Deja s-au dat niște dispoziții și se controlează cine pleacă, unde pleacă. Totul se raportează .
Bogdan Dăscălescu, vicepreședinte al Consiliului Județean Botoșani

Copiilor noştri li se pregăteşte, inconştient, o lume de joben ciuruit, din care niciodată nu iese iepuraşul. Doar panglicile politicilor sociale roase de moliile cu ştaif din ultimele decenii.
Suntem oropsiţi, suntem disperaţi, manipulaţi până acolo încât ne bucurăm să fim masa de manevră a unora şi să susţinem că aşa e normal.
Acum îl înţeleg pe Cioran, dar îl înţeleg mai bine şi pe Preda.
Şi mă gândesc iar, cu groază, la copilul meu.
Cel puţin eu nu îmi doresc să ştiu că micuţul meu va fi singur, cu sufletul desculţ, prin jungla mileniului III !
https://curierulsatelor.ro/wp/2019/10/16/cu-sufletul-descult-prin-jungla-mileniului-iii-editorial/


More Stories
Consilier AUR Virgil Bordei: cât costă lacrimile unei mame din Dorohoi
AUR Botoșani: „Primarul apără locurile de muncă din cazinouri, dar uită de familiile distruse de dependență”
Guvernul acordă ajutoare care nu ajung nici la 100 de lei pe lună pentru copii și pensionari