Mâine, caravana Pompierului Sam ajunge în comuna Cristești.
Vrem să le arătăm părinților, bunicilor și adulților care au în grija copii pericolele la care sunt expuși cei mici în propriile locuințe, dar și cum pot fi evitate astfel de accidente. ”Dragi parinti și copii din comuna Cristești, nu uitați ca mâine, începând cu ora 9:00 va aștept pe terenul de sport din fata Căminului Cultural pentru întâlnirea cu pompierii botosaneni și cu pompierul Sam, mascota Inspectoratului pentru Situații de Urgență Botoșani – ISU Botosani ”, a transmis primarul Lucian Borfotină.

În timp ce adulții vor învăța cum să prevină accidentele casnice sau cum să acorde primul ajutor în astfel de situații, copiii vor participa la activități interactive cu rol educativ în domeniul situațiilor de urgență și vor învăța cum să acorde primul ajutor.In plus, micuții din Cristesti il vor intalni pe celebrul pompier Sam. Echipați cu costume de intervenție, micii pompieri vor trece printr-un tunel, vor incerca sa salveze un ursuleţul sau cățelul de pluș de pe tobogan, iar pentru asta vor fi răsplătiți cu dulciuri și multe aplauze.
Unic la nivel național, proiectul își propune prevenirea accidentelor casnice în care sunt implicați copiii sub 5 ani. Dezvoltarea conceptului de cămin sigur pentru copilul tău a fost impusă de faptul că, în ultimii ani, tot mai mulți copii botoșăneni au ajuns la spital după ce s-au intoxicat cu substanțe toxice, s-au opărit, au înghițit corpi străini ori au suferit diferite traumatisme. Având în vedere faptul că broșura conține zece sfaturi utile pentru părinți, data de 10 a fost declarată ziua campaniei.


Copiilor noştri li se pregăteşte, inconştient, o lume de joben ciuruit, din care niciodată nu iese iepuraşul. Doar panglicile politicilor sociale roase de moliile cu ştaif din ultimele decenii.
Suntem oropsiţi, suntem disperaţi, manipulaţi până acolo încât ne bucurăm să fim masa de manevră a unora şi să susţinem că aşa e normal.
Acum îl înţeleg pe Cioran, dar îl înţeleg mai bine şi pe Preda.
Şi mă gândesc iar, cu groază, la copilul meu.
Cel puţin eu nu îmi doresc să ştiu că micuţul meu va fi singur, cu sufletul desculţ, prin jungla mileniului III !
https://curierulsatelor.ro/wp/2019/10/16/cu-sufletul-descult-prin-jungla-mileniului-iii-editorial/


More Stories
9 ani de administrație publică. Cu credința la rever și cu grija față de comunitate
Rădăcinile nu se uită. Tudora își cheamă fiii acasă și în acest an – video
Comuna înecată în Bulboaca uitării. Norocul poartă fustă și caracter