Au trecut 3 zile de la un eveniment memorabil ce a avut loc la Bucecea, în județul Botoșani, dar ecourile încă reverberează. Nu au fost foarte mulți spectatori. Dar cei ce au pierdut sunt taman cei ce nu au fost prezenți la întâlnirea cu Paula Seling. Ziua Limbii Române, sărbătorită la Bucecea, a fost un eveniment ”Next Level” al Asociației Arlechin România, coordonată de către energicul Flavius Damean. Primăria Bucecea și Asociașia Județeană a Profesorilor de Limba și Literatura Română le-au fost parteneri.

Edilul orașului, Angel Gheorghiu, a primit o diplomă de merit din partea Arlechin România. Angel a mulțumit și a spus câteva cuvinte care au făcut pe unii dintre cei prezenți să exclame: ”woooww, s-a schimbat Angel. Primarul e om cu toți neuronii acasă. Bravo lui!”. ”Sunt niște cuvinte foarte frumoase, pe care poate chiar nu le merit. Pentru că astfel de activități ar trebui să fie cât mai des în localitatea noastră”, a spus Angel Gheorghiu. A mulțumit apoi Asociației Arlechin România pentru minunata implicare în diverse activități. ”Chiar am dus lipsă de astfel de activități în această localitate și dacă a apărut această oportunitate am zis de ce să nu o bifăm și noi la Bucecea. Pentru că avem copii talentați, avem cadre didactice care se implică și cărora vreau să le mulțumesc în mod special. Ascultam cu atenție ce au interpretat copilașii pe scenă și spuneau în unul dintre cântecele lor de cuvântul dor. Dor este unul dintre cele trei cuvinte – dor, doină și colindă – care nu au corespondent în altă limbă. Să nu uităm niciodată baza și limba română care stă la baza formării noastre ca popor”, a punctat primarul Angel Gheorghiu. Vezi în clipul video ce a mai spus.





Copiilor noştri li se pregăteşte, inconştient, o lume de joben ciuruit, din care niciodată nu iese iepuraşul. Doar panglicile politicilor sociale roase de moliile cu ştaif din ultimele decenii.
Suntem oropsiţi, suntem disperaţi, manipulaţi până acolo încât ne bucurăm să fim masa de manevră a unora şi să susţinem că aşa e normal.
Acum îl înţeleg pe Cioran, dar îl înţeleg mai bine şi pe Preda.
Şi mă gândesc iar, cu groază, la copilul meu.
Cel puţin eu nu îmi doresc să ştiu că micuţul meu va fi singur, cu sufletul desculţ, prin jungla mileniului III !
https://curierulsatelor.ro/wp/2019/10/16/cu-sufletul-descult-prin-jungla-mileniului-iii-editorial/


More Stories
Fost deputat implicat direct în dezvoltare orașului Flămânzi. Gazul rezolvat 50%
Ample acțiuni de salvare la Roma: explozie, incendiu, accident chimic
Comuna unde ACASĂ se construiește în fiecare zi