Silegeanu susține maratonul caritabil ”Coloract”. Și cu sufletul și cu buzunarul. Chapeau

Crosul „Coloract” este un maraton caritabil la care mă alătur atât prin prezența mea fizică cât și prin sustinerea financiară a evenimentului ce se va susține sâmbătă, 11 septembrie.

Fiind o acțiune umanitară, în sensul că tot profitul câștigat din cadrul acest eveniment va fi direcționat către copiii cu o situație precară, pentru a le asigura cele necesare începerii unui nou an școlar, invit toți prietenii mei să se alăture la acest cros, organizat de Interact Club Botoșani și Rotary Club Botoșani, dar și pe botoșănenii dornici de mișcare și de a face o faptă bună pentru acei copilași, care au nevoie de ajutorul nostru.

Așadar, sâmbătă, 11 septembrie, ora 11.00 dacă nu aveți alte planuri  vă invit în fața Sălii Polivalente „Elisabeta Lipa” din municipiul Botoșani pentru a participa  la crosul „Coloract” ce are un traseu de 2,5 km care va  începe din  fața punctului de întâlnire, respectiv sala de sport și va continua pe Bulevardul „Mihai Eminescu”, apoi se schimbă direcția spre stânga, prin fața Liceului „A.T.Laurian”. Se intră pe strada Cuza Vodă, apoi traseul duce prin fața „Facefood” și se încheie în fața Prefecturii Botoșani, acolo unde va avea loc bătaia cu prafuri colorate!

Organizatorii acestui eveniment vor premia primii  finaliști, pentru a fi  răsplătit efortul depus de cei mai rezistenți și rapizi participanți. Dar, cel mai mult  contează participarea la acest cros, pentru a demonstra că ne pasă de cei din comunitatea în care trăim și pentru care putem aduce îmbunătățiri în situațiile financiare ale multor familii cu copii, care trebuie să se pregătească pentru un nou an școlar.

Dar nu trebuie să uităm de distracția din timpul competiției și mișcarea acestei activități sportive.

Prețul de înscriere este de 30 de lei și include: participarea la cros, un tricou cu sigla evenimentului “Coloract” (mărimi XS, S, M, L), 150 de grame de praf colorat de persoană. La pachet se poate adăuga și intrarea la after-party 10 lei (care va avea loc seara, în GRAND IRISH PUB). Înscrierile încep de pe 8 septembrie și se vor putea face zilnic, între orele 12.00-17.00, până pe 10 septembrie! Pentru aceasta, va trebui să vă prezentați personal, în Uvertura Mall-parter.

Cătălin SILEGEANU,

Manager Hidroplasto

Vicepreședinte P.N.R

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *