Prima pagină » Comuna lui Eminescu îngropată în gunoi. Primarul amenință populația cu încetarea investițiilor

Comuna lui Eminescu îngropată în gunoi. Primarul amenință populația cu încetarea investițiilor

0

În comuna Mihai Eminescu din județul Botoșani, de-a lungul timpului, edilul Verginel Gireadă s-a confruntat cu problema gunoiului. Sau a gunoaielor. De ani de zile, sau aproape în fiecare an, primarul stoarce lacrimi de grija mediului și roagă cetățenii să își plătească taxele pentru gunoi. Că altfel ”cineva” le va umbla mai mult la buzunar. Și situația s-a repetat și anul acesta. Doar că, de data aceasta, primarul Verginel Gireadă a transmis ușor voalat dar foarte clar ( și în ultima frază – ca să rămână în mintea fiecărui producător de gunoi) că dacă cetățenii nu își plătesc gunoiul realizarea investițiilor în comună nu va mai fi continuată. Adică fiecare se va descurca cum poate. Cetățenii vor rămâne cu gunoiul și cu Dumnezeu, iar primarul se va descurca… cu Primăria. Că doar bani mai sunt și din alte surse. Pentru primărie. Nu și pentru cetățeni. Logica e simplă. Ce au iutat oamenii , chiar și cei care l-au votat, este mesajul edilului din campania electorală ” Împreună pentru comuna Mihai Eminescu”. Altfel spus, dacă oamenii nu vor să percuteze la comanda – rugăminte a primarului problema rămâne în curțile și pușculițele lor (de la ciorap, saltea sau alte locuri ne-bancare). Primarul a fost foarte clar. Nu face administrație decât împreună cu ei, cetățenii. Și nimeni nu îi va putea reproșa ceva deoarece au subscris sloganului electoral. Noi am extras și un alt mesaj din comunicatul primarului remis unei părți a presei. Dacă iminența blocării investițiilor este cauzată de neplata gunoiului înseamnă că gestionarea guniului , sau a gunoaielor, este principala sursă de venit a administrației publice locale sau o veritabilă mină de aur. Ori a extrage aur din gunoi nu e la îndemâna oricui. Alții s-ar putea să mă contrazică. Dar tot ce este argumentat devine constructiv.

Spre exemplificare, anul trecut, cam pe aceeași vreme, Verginel Gireadă bătea șaua să priceapă producătorii de gunoi că ”localitatea Mihai Eminescu este cea mai mare producătoare de gunoi din județul Botoșani. Noi avem astăzi în jur de 9.000 de locuitori, 8200 la statistică, plus cei care nu au încă mutație , dar locuiesc în comună. Dacă nu vor plăti taxele și impozitele și se vor sustrage în continuare de la aceste taxe, vom intra într-un colaps. Nu vom mai putea plăti la firma care colectează deșeurile menajere și atunci vom avea munți de gunoaie în comună. Fac apel la oameni să înțeleagă că nu pot jumătate dintre ei să plătească iar cealaltă jumătate să nu plătească. Spre surprinderea noastră, aproximativ 2.000 de persoane din comuna Mihai Eminescu nu s-au declarat la gunoi, fapt care ne va afecta și pe noi dar și pe ei” se plângea atunci Verginel Gireadă. În 2018 comuna a devenit celebră tot din cauza mirosului de gunoi ne ridicat de către firma care avea contract cu primăria. Și pe atunci edilul spunea că cetățenii sunt corecți, își plătiseră taxele. Și exemplele pot continua. Privind din … ”vârful codrilor de aramă” spre lacul lui Eminescu, se deduce ușor că indiferent dacă plătesc sau nu gunoiul, comuna tot sub gunoaie zace. Redăm mai jos comunicatul – amenințare al primarului, pentru cetățenii comunei, de anul acesta.

”Prin prezentul comunicat, Primăria comunei Mihai Eminescu aduce la cunoștința locuitorilor comunei că UAT Mihai Eminescu funcționează doar din veniturile proprii, adică din banii încasați la Bugetul local, fapt ce înseamnă că derularea activității acesteia și obligațiile de plată pe care aceasta le are, sunt direct influiențate de încasările contribuabililor atât persoane fizice cât și juridice. O altă situație pe care primăria comunei ține să o aducă la cunostința locuitorilor, este neplata de către populație și agenți economici a taxei de salubrizare. Primăria a investit, din bugetul local, în realizarea platformelor cât și pentru achiziționarea containerelor pentru selectarea deșeurilor, însă nu toți cetățenii se conformează în depozitarea corectă a deșeurilor, astfel că depozitarea în mod necorespunzător ( depozitarea materialelor de construcție, textile, vegetale, gunoi de grajd) și nerespectarea regulamentului privind stabilirea unor măsuri pentru gospodărirea comunei Mihai Eminescu, aprobat prin HCL NR. 26/12.03.20218 atrage majorarea taxei de salubrizare ( dublarea sau triplarea valorii acesteia). În cazul în care nu se vor depozita deșeurile în mod selectiv, cantitatea acestora va crește, iar cu cât este mai mare cantitatea de deșeuri la nivelul comunei, cu atât va fi mai mare prețul serviciului de salubrizare. Rugăm pe această cale ca toți cetățenii să achite sumele datorate Bugetului local pentru buna funcționare a Instituției precum și pentru continuarea realizarii investițiilor în comună”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *