Miracolul se va întâmpla astăzi. Miracolele le face doar Dumnezeu sau oamenii, puțini – e drept, călăuziți de dorința de a-și ajuta semenii. De sute de ani ne plângem că nu ne ajunge timpul, Că timpul aleargă ca nebunul iar noi ne trecem odată cu el. Și ne înnegurăm că în urma noastră nu rămâne nimic atunci când ne lăsăm copleșiți de efemeritate. Ne plângem, tot mai mult, că suntem prizonieri ai timpului. Și poate că așa este. Dar minunea se va întâmpla astăzi. La Santa Mare, o comună din Botoșani, la granița cu Iași-ul. Primarul nou, Cristian Anton și echipa sa vor declanșa ofensiva anti- anonimat și anti-efemeritate. Pentru prima dată, cel puțin în istoria comunei, vor face ca timpul să fie prizonier al oamenilor. La ora aceasta are loc ședința extraordinară a Consiliului Local Santa Mare în care timpul va fi sechestrat sub sigiliul perseverenței, dorinței, capacității și hotărârii administrației publice locale de a ridica fruntea din tina neputinței. Timpul va fi pus în slujba cetățenilor comunei Santa Mare. Astăzi se pun, practic, bazele modernizării comunei Santa Mare.
Începând de astăzi, primarul Cristian Anton și echipa sa din Primărie, împreună cu partenerii și colaboratorii lor, vor demara și implementa mai multe proiecte. Vor dezbate și aproba extinderea rețelei de distribuție a energiei electrice în comună dar și în satul Berza. Tot astăzi se va consemna decizia de înființare a unui ansamblu folcloric al comunei, precum și aprobarea, respectiv implementarea unui proiect ce vizează construirea unei unități de producere a energiei electrice din resurse regenerabile, pentru comuna Santa Mare. Nu vor fi uitate nici școlile, cimitirul, podețele, salubritatea. 844.275 lei vor fi investiți în cele șase școli din comuna Santa – Mare. ”Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Infrastructură Mare din cadrul Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a semnat contractul de finanțare în valoare totală de 844.275 lei, pentru achiziția echipamentelor de protecție medicale (echipamente de protecție medicală de tip: măști de protecție medicală, mănuși, covoare dezinfectante intrare, tuneluri de dezinfectare, dezinfectanți pentru pentru mâini dar și pentru suprafețe – bănci, catedre, etc , precum și alte echipamente de acest tip, necesare pentru a preveni răspândirea SARS-Cov-2) pentru toate școlile din comuna Santa_Mare. Este un sprijin financiar mult așteptat de conducerea primăriei care a depus acest proiect la sfârșitul anului trecut. Felicitări tuturor”, a susținut și Doina Federovici, președinte al Consiliului Județean Botoșani, în semn de susținere a demersurilor gospodărești el administrației publice din Santa Mare.

Copiilor noştri li se pregăteşte, inconştient, o lume de joben ciuruit, din care niciodată nu iese iepuraşul. Doar panglicile politicilor sociale roase de moliile cu ştaif din ultimele decenii.
Suntem oropsiţi, suntem disperaţi, manipulaţi până acolo încât ne bucurăm să fim masa de manevră a unora şi să susţinem că aşa e normal.
Acum îl înţeleg pe Cioran, dar îl înţeleg mai bine şi pe Preda.
Şi mă gândesc iar, cu groază, la copilul meu.
Cel puţin eu nu îmi doresc să ştiu că micuţul meu va fi singur, cu sufletul desculţ, prin jungla mileniului III !
https://curierulsatelor.ro/wp/2019/10/16/cu-sufletul-descult-prin-jungla-mileniului-iii-editorial/


More Stories
Comuna unde ACASĂ se construiește în fiecare zi
Tudorenii, fruntași în Moldova: parc eolian pe 25 de ha
Treceri de pietoni „iluminate” cu laser la Botoșani