aprilie 23, 2026

Un primar a ciuruit PROTV-ul. S-a întors ”mințim poporul cu televizorul”

După ce, ieri, PRO TV a difuzat un material la care se vede că au muncit mult, prin care s-au străduit să arate României și Europei un Botoșani aflat în paragină, edilul din comuna Mihai Eminescu, Verginel Gireadă a măturat pe jos cu josnicia și machiavelismul jurnaliștilor de la televiziunea celebră. Și nu oricum. Gireadă i-a ciuruit. Cu argumente. Pro TV a excelat în tehnicile de manipulare a opiniei publice, în pseudo-reportajul de la Botoșani, folosind inclusiv metode de genul filmărilor făcute din diverse unghiuri sau strict pe gardul de harțapele a lui neica nimeni din satul cutare pentru a sublinia că primarul e de vină. Și ca să dea greutate spuselor lor, au așezat totul într-un context denigrator, cu scopul de a inocula subliminal telespectatorilor o imagine apocaliptică și de deznădejde. Nu a contat că trecutul este trecut, iar ceea ce se întâmplă acum în județ aproape că nu le vine a crede nici botoșănenilor. Pozitiv vorbind, din punctul de vedere al investițiilor, al implicării primarilor. E drept, nu toți, că mai sunt care dorm pe banii contribuabililor sau își storc lacrimile neputinței în batiste date cu lavandă. dar PRO TV a avut o misiune. Putea Botoșaniul să fie Eldorado în proporție de 99,99%. Că ei tot acel 0,01% l-ar fi scos în evidență și subliniat ca fiind sfârșitul lumii. Nu spunem NU categoric, poate că unele personaje din făcătura televizată își merită punerea publică la stâlpul infamiei. Și mă abțin în a-i nominaliza. Nu acum. Dar o vom face în perioada imediat următoare. Însă a te lega de ”bube” din trecut, cicatrizate oarecum, între timp, și ignorând cu încăpățânare orbească tot ce este bun în ceea ce au făcut în ultimul timp eroii reportajului blamat, ei bine, asta are o singură denumire și explicație : ”comandă politică. Și poate că noi am fi demontat în bună parte manipulările Pro TV, ba chiar am făcut-o, în maniera noastră, înainte de a ajunge echipa televiziunii trimisă în misiune. Dar avem o mare problemă ca români, printre altele. Uităm repede ce e bun și suntem avizi de negativism. Ca în vechea zicală, degeaba îi dai unei etnii toată săptămâna de pomană, că tot cel care îi dă doar sâmbătă este iubit. Nu este nevoie să fim noi avocații lui Gireadă. A făcut-o el, singur, cu echipa sa, mai bine decât orice casă de avocatură sau de PR. Redăm mai jos reacția publică a acestuia și mesajul său către cetățenii pe care îi reprezintă, dar și pentru botoșăneni.

”Stimați cetățeni, probabil mulți dintre voi ați urmărit emisiunea ” România te iubesc ” difuzată duminică pe postul de televiziune PRO TV. Față de conținutul emisiunii pot să am doar o mare dezamăgire referitor la modul de relatare și de poziționare a județului nostru într-o lumină atât de nefavorabilă și denigrantă. Este adevărat că mai avem cu toții mult de muncă până a ne ridica la standardele europene , însă județul nostru nu este nici pe departe în paragină! Susținerea ca județul Botosani este ” primitiv” din punct de vedere al dezvoltării este total deplasată, în condițiile în care o mare parte dintre colegii mei (indiferent de culoarea politică ) își dau silința și muncesc pentru a realiza cât mai multe pentru dezvoltarea acestuia . În altă ordine de idei, în calitate de primar al comunei Mihai Eminescu, în condițiile în care în ultimii ani am realizat investiții prin finanțări europene, guvernamentale și investiții prin finanțare din bugetul local în valoare de zeci de milioane de euro, nu pot rămâne indiferent când cineva insinuează că aceasta „este în paragină” sau dă de înțeles, prin exprimarea și montarea reportajului că avem o comună primitivă. Este evidentă modalitatea falsă de informare a publicului, prin relatarea unor imagini cu garduri și case, proprietăți private și mențiunea că „locuitorii nu beneficiază de utilități””, a declarat Verginel Gireadă, primarul comunei Mihai Eminescu. Redăm, mai jos, toată expunerea primarului. Spre luare aminte.

Apoi, edilul Gireadă a prezentat cea mai amplă carte de vizită a comunei pe care o administrează. Numai Pro Tv nu a văzut-o. Probabil din cauză că luați de stringența îndeplinirii misiunii lor într-o manieră strictă, în loc să-și pună masca anti covid pe gură și nas, și-au pus-o pe ochi. Și pe obiectiv. ”Avem cea mai bogată comună din județul Botoșani, așa după cum toată lumea știe, deoarece încă din anul 2004 am creat toate facilitățile necesare pentru a atrage antreprenorii să-și dezvolte afacerile pe teritoriul U.A.T-ului. Mai mult, datorită faptului că în comuna noastră avem toate utilitățile, în proporție de 80%, iar locuitorii plătesc taxe mult mai mici față de cei din mediul urban, începând din anul 2017 s-au eliberat un număr de 1.180 autorizații de construire pe teritoriul U.A.T.ului, după cum urmează: Anul 2017 – 223 Autorizații de construire; Anul 2018 – 231 Autorizații de construire; Anul 2019 – 225 Autorizații de construire; Anul 2020 – 270 Autorizații de construire; Anul 2021 – 231 Autorizații de construire. Comuna pe care o reprezint are în toate cele 8 sate ale sale, rețea de apă și apă uzată, drumuri asfaltate, iluminat public, gaz în satele Cătămărești-Deal și Manolesti, iar din anul 2019 este montata conducta principala de presiune medie de gaz care va deservi 5 sate ale comunei de îndată ce procedurile de predare a retelei catre Delgaz-Grid vor fi finalizate.

În ultimii ani am pus foarte mare accent pe cultură si educație, construind: Două cămine culturale prin realizarea obiectivelor “Reabilitare, modernizare și dotare Cămin Cultural, sat Stâncești, comuna Mihai Eminescu, județul Botosani” și „Reabilitare modernizare, extindere și dotare Camin Cultural din satul Cervicești, comuna Mihai Eminescu, județul Mihai Eminescu”; Doua grădinițe prin realizarea obiectivelor “Înființare și dotare grădiniță cu program normal în sat Cătămărești-Deal, comuna Mihai Eminescu, județul Botosani” și “Construire grădiniță cu program normal – 2 grupe, localitatea Stâncești, comuna Mihai Eminescu, județul Botosani” O sală de sport prin realizarea obiectivului “ Construire sală de sport Luceafărul, sat Ipotești, comuna Mihai Eminescu, judeţul Botoşani ” Cinci terenuri de sport cu suprafața de joc pe sintetic prin realizarea obiectivelor de Construire teren de sport cu suprafata de joc sintetica in localitatile Cucorăni, Cervicești, Stâncești, Cătămărești și Cătămărești-Deal, comuna Mihai Eminescu, județul Botosani; si renovând in totalitate toate cele 5 școli din comuna prin realizarea obiectivelor de “Modernizare si dotare Scoala Gimnaziala PETRU RARES, Cervicesti, com. Mihai Eminescu, judetul Botosani”; „Modernizare si dotare Scoala Gimnaziala nr. 1 Catamaresti- Deal, comuna Mihai Eminescu, judetul Botosani”; „Modernizare si dotare Scoala Primara nr.2 Stancesti, comuna Mihai Eminescu, judetul Botosani”; „Modernizare si dotare Scoala Primara nr.3 Catamaresti, comuna Mihai Eminescu, judetul Botosani”; „Modernizare si dotare Scoala Primara nr. 4 Cucorani, comuna Mihai Eminescu, judetul Botosani”;

În acest an Primăria a încheiat contract pentru achiztionarea a unui numar de 423 tablete pentru elevi și în acest moment achiziția pentru cumpărare echipamente pentru cadrele didactice se află în derulare , astfel vor fi achiziționate 23 videoproiectoare, 23 ecrane de proiectare, 23 de laptopuri, 23 table interactive, 23 camere web pentru conferinta si 23 routere wirless – ACHIZIȚIONAREA ECHIPAMENTELOR MENȚIONATE ESTE EFECTUATĂ DIN FONDURI EUROPENE PRIN PROGRAMUL OPERAȚIONAL COMPETITIVITATE 2014-2020, AXA 4.

Tot în ultimii ani s-au finalizat următoarele obiective de investiție :

1. Actualizare PUG al comunei Mihai Eminescu – aproximativ 700 ha teren extravilan de pe teritoriul comunei figurează astăzi ca teren intravilan fapt ce a crescut considerabil valaoarea terenurilor aferente, lucru benefic pentru toți proprietarii acestora;

2. Extindere iluminat public – prin modernizare si extindere rețele de iluminat;

3. Construire trotuar in satul Cătămărești-Deal –Deal;

4. S-au asfaltat 64 km de drumuri comunale și sătești din totalul de 149 km aferente U.A.T.ului Mihai Eminescu prin realizarea obiectivului de investiție “Modernizare prin asfaltare drumuri comnale și sătești în comuna Mihai Eminescu, județul Botosani”

5. S-au construit 14 poduri și podețe ce au fost distruse în urma calamităților (inundațiilor) din lunile Iunie și iulie a anului 2020.

În acest moment avem finalizată procedura de achiziție și urmează a fi emis ordin de incepere lucrari pentru obiectivul: – Reabilitare drumuri, in urma pagubelor produse de fenomene meteorologice in localitatea Catamaresti, comuna Mihai Eminescu, judetul Botosani” – ASFALTARE DRUMUL CATRE LACUL CU NUFERI. Totodată în momentul de față, prin Compania Națională de Investiții se afla în procedura de achiziție următoarele proiecte: Înființare și Extindere rețea de apă și apă uzată (Canalizare) în comuna Mihai Eminescu – valoare proiect de aprox. 5 milioane de euro; Construire și dotare dispensar medical uman in localitatea Ipotești, comuna Mihai Eminescu – valoare proiect de aprox. 1,3 milioane de euro; Construire bloc de locuințe pentru tineri destinate închirierii în localitățile Cucorăni și Cervicești ale comunei Mihai Eminescu – valoare proiect de aprox. 2 milioane de euro.

Pentru că imi doresc să avem în continuare cea mai bogată și dezvoltată comună din județ vreau sa mă axez și pe infrastructură , iar în acest moment avem proiect depus spre finanțare prin Programul de lnvestitii “Anghel Saligny” pentru realizarea obiectivului de investitie “Reabilitare și modernizare prin asfaltare drumuri comunale și sătești în comuna Mihai Eminescu, judetul Botosani, – 46,33 km” , și solicitare catre Ministerul Transporturilor Infrastructurii și Comunicatiilor pentru obținere finanțare în vederea modernizarii a 3,3 km Drum National – DN 29 B de pe raza localității Cătămărești-Deal Deal, în sensul extinderii părții carosabile prin crearea a încă două benzi de circulație, câte una pe sens.

Alte proiecte depuse de către primărie spre obtinere finanțare sunt “Construire Camin Cultural Muzeu sătesc și biblioteca comunală sat Cucorăni, comuna Mihai Eminescu, județul Botoșani ” , depus la Compania Nationala de Investitii si “Extindere rețele de apă și apă uzată în comuna Mihai Eminescu, județul Botoșani ” – 7, 353 km apă potabilă și 15,441 km apă uzată , depus spre finantare prin Programul Național de Investiții “Anghel Saligny” ; În continuare vom urmări și vom face tot posibilul să accesăm fonduri europene și guvernamentale pentru orice investiție benefică locuitorilor comunei.

Sunt convins că toate cele de mai sus sunt deja cunoscute de dumneavoastră în mare parte, însă datorită faptului că toate cele relatate s-au realizat prin multă muncă și implicare, nu admit să fie denigrată și pusă într-o lumină atât de negativă comuna noastră și implicit județul Botoșani. – Verginel Gireadă, primar Mihai Eminescu, Botoșani.