
În comuna Concești din județul Botoșani, aniversarea unui bătrân la 100 de ani, veteran de război, a fost transformată în poveste. Regia aparține primarului Costel Nazare. Bătrânul, Toader Arim, îmbrăcat în straie populare, a fost aniversat cu tradiționalul tort. Dar unicitatea gestului vlădicilor comunei a constat în celelalte ”elemente tehnice” care au lăsat impresia unui eveniment cultural de pe vremuri. În alai ca de nuntă, cu primar, preot și lume multă, complicii la acest eveniment au străbătut drumul spre sărbătorit cu muzică de fanfară, ca la nuntă.
Pe drum, cetățenii erau cinstiți cu țuica românească, exact cum făceau vorniceii de nuntă cândva. Într-o curte gospodărească, unde aștepta sărbătoritul, primarul a fost împodobit cu un ștergar tradițional, de către două gospodine îmbrăcate în național și ele, tot cum se făcea la nunți pe vremuri. La fel și preotul. Primarul i-a înmânat bunicului aniversat un drapel, o diplomă aniversară și un dar …în plic.

După ce , în casă, au închinat o cupă de șampanie, primarul a primit colacii, împreună cu echipa Primăriei, bătrânul a fost urcat într-o splendidă caleașcă, trasă de doi cai ca în basme, mânată destoinic de un alt împătimit al tradițiilor, Dănuț Andruș, au plecat spre căminul cultural unde petrecerea a continuat. Alături de cei ce l-au sărbătorit a venit și armata, dar și senatorul Lucian Trufin. Pe lângă cuvintele frumoase adresate sărbătoritului, senatorul a recunoscut că edilul Costel Nazare este un primar unic în România. Întregul eveniment a fost surprins foarte bine de către Valică Barbazan de la Hudești. Urmăriți mai jos întregul film.


Copiilor noştri li se pregăteşte, inconştient, o lume de joben ciuruit, din care niciodată nu iese iepuraşul. Doar panglicile politicilor sociale roase de moliile cu ştaif din ultimele decenii.
Suntem oropsiţi, suntem disperaţi, manipulaţi până acolo încât ne bucurăm să fim masa de manevră a unora şi să susţinem că aşa e normal.
Acum îl înţeleg pe Cioran, dar îl înţeleg mai bine şi pe Preda.
Şi mă gândesc iar, cu groază, la copilul meu.
Cel puţin eu nu îmi doresc să ştiu că micuţul meu va fi singur, cu sufletul desculţ, prin jungla mileniului III !
https://curierulsatelor.ro/wp/2019/10/16/cu-sufletul-descult-prin-jungla-mileniului-iii-editorial/


More Stories
Comuna unde ACASĂ se construiește în fiecare zi
Tudorenii, fruntași în Moldova: parc eolian pe 25 de ha
Treceri de pietoni „iluminate” cu laser la Botoșani