Eșecurile companiei Nova Apaserv sunt un capitol sumbru din epopeea decontării ticăloșiei politice de către locuitorii județului Botoșani. Mii de oameni îndură setea contracost. Este revoltător nu doar modul în care contribuabilii sunt afectați de problemele constante în rețeaua de alimentare cu apă, ci pasivitatea decidenților.
De ani de zile, se tot vorbește despre vechimea conductelor, lipsa investițiilor în infrastructură, pierderi majore de apă, avarii frecvente pe liniile de aducțiune, intervenții tardive ale operatorului, încasări scăzute, datorii. De ani de zile, preocuparea politicienilor este împărțirea funcțiilor de conducere în cadrul Nova Apaserv, lupta pentru Consiliul de Administrație, creșterea lefii managerilor. S-au aprobat diferite forme de sprijin financiar, din banii cetățenilor, pentru redresarea situației companiei. S-au acordat sume consistente, s-au majorat tarifele, dar realitatea a devenit tot mai tristă pentru o bună parte dintre oamenii care ar trebui să beneficieze de servicii normale de furnizare a apei.
Botoșăneni bolnavi, imobilizați la pat, copii de vârste fragede, bătrâni singuri trebuie să împartă puținele resurse din fântâni pentru nevoile de bază, într-o lume care pretinde modernizare. Ce rost mai are depunerea de proiecte pentru rețele de apă și canalizare, când operatorul își declară incapacitatea de a asigura un debit suficient? Ticăloasă este și maniera în care pasează vina pe cetățeni, ale căror buzunare asigura funcționarea companiei. Concret, reprezentanții Nova Apaserv spun că problema este cauzată (și) de utilizarea apei pentru irigații. În fapt, majoritatea locuitorilor din mediul rural colectează apele pluviale și folosesc pe cât posibil resurse alternative pentru a-și îngriji grădinile, o metodă tradițională care nu le impută costuri suplimentare. Traducerea gargarei lor este că nu decidenții companiei sunt responsabili de criză, ci seceta și contribuabilii. Pe de altă parte, anunță reabilitarea a 500 de metri de conductă pentru orașul Flămânzi, pentru care s-au făcut în fiecare vară promisiuni de investiții substanțiale. În schimb, autoritățile publice locale anunță că vor constitui un grup de lucru „săptămâna următoare” pentru analizarea problemelor și soluțiilor posibile. Într-o țară cu pretenții europene, ne-am fi așteptat la constituirea unei celule de criză imediat după semnalarea neregulilor.
Nu s-a deplasat niciun reprezentant al autorităților în localitățile afectate, unde apa ajunge două zile pe săptămână, într-un anumit interval orar, sau nu ajunge deloc. Niciunul dintre decidenți nu și-a făcut timp pentru a discuta cu cetățenii, pentru a vorbi despre un plan de măsuri, măcar să alunge disperarea instalată. Dar și-au făcut cu toții timp pentru poze cu ie, sânziene și drapele. De parcă oamenilor sărăciți, extenuați, îngrijorați, bulversați de scumpiri continue și sătui de disfuncționalități le-ar mai păsa de mesajele optimiste ale politicienilor. Bunăstarea botoșănenilor nu pare a fi importantă.
Toți cei care au influențat destinul Nova Apaserv, sub orice formă și în orice context, ar trebui să dea explicații oamenilor care și-au pus speranța în această companie și să fie măcinați de un singur sentiment: rușine.
Cătălin SILEGEANU

Copiilor noştri li se pregăteşte, inconştient, o lume de joben ciuruit, din care niciodată nu iese iepuraşul. Doar panglicile politicilor sociale roase de moliile cu ştaif din ultimele decenii.
Suntem oropsiţi, suntem disperaţi, manipulaţi până acolo încât ne bucurăm să fim masa de manevră a unora şi să susţinem că aşa e normal.
Acum îl înţeleg pe Cioran, dar îl înţeleg mai bine şi pe Preda.
Şi mă gândesc iar, cu groază, la copilul meu.
Cel puţin eu nu îmi doresc să ştiu că micuţul meu va fi singur, cu sufletul desculţ, prin jungla mileniului III !
https://curierulsatelor.ro/wp/2019/10/16/cu-sufletul-descult-prin-jungla-mileniului-iii-editorial/


More Stories
Consilier AUR Virgil Bordei: cât costă lacrimile unei mame din Dorohoi
AUR Botoșani: „Primarul apără locurile de muncă din cazinouri, dar uită de familiile distruse de dependență”
PSD trădat la Botoșani. Viclenia unui deputat