La sfârșitul lunii septembrie, senatorul AUR Dorinel Cosma a solicitat Ministrului Transporturilor și Infrastructurii explicații cu privire la inexistența unui tren direct Botoșani – București, cât și cu privire la trenul de nopte către Verești. Redăm mai jos interpelarea senatorului Dorinel Cosma, ministrul Grindeanu, prin Cabinetul său, i-a răspuns senatorului AUR de Botoșani. Potrivit celor menționate în răspuns, botoșănenii au șansa ca începând cu anul viitor să aibă un tren direct pe ruta Botoșani – București. ”Pe secția Verești – Botoșani activitatea de circulație este suspendată pe timp de noapte (…), până la data de 10.12.2022. Începând cu următoarele contracte de servicii publice, se va analiza posibilitatea introducerii în obligația de serviciu public a unui tren direct Botoșani – București Nord sau a unei grupe de vagoane Botoșani – Verești, pentru a se satisface cererea de mobilitate a populației”, se arată în răspunsul primit de către senatorul Dorinel Cosma de la Ministerul Transporturilor.
Interpelarea senatorului:
Transportul pe calea ferată reprezintă una dintre principalele facilități pentru studenți și elevi. Aceasta contribuie la creșterea numărului de studenți și elevi din medii socio-economice defavorizate, constituind una dintre politicile publice ce vizează echitatea în învățământul superior. În plus, călătoriile de transport feroviar încurajează mobilitatea studenților și elevilor, participarea la cursuri și la evenimente naționale sau chiar internaționale.
Toți mai mulți botoșăneni, în special stundeți și elevi, semnalează cu regret scoaterea trenul de noapte Botosani-Bucuresti și retur. Acestă rută de noapte este necesară având în vedere dinstanța între cele două localități. Menținerea doar în timpul zilei a acestei rutei provoacă pierdere de timp și mari neajunsuri.
Călătorii trebuie să aștepte aproape trei ore în gara Verești, în toiul nopții, trenul Timișoara – Botoșani, pentru a ajunge la destinația finală. Prețul întreg al unui bilet pentru ruta Botoșani – București cu trenul este mult mai convenabil decât la autocar, iar, pentru cetățenii care nu dețin autoturism propriu, este un adevărat sprijin financiar și logistic. Multe studii și statistici arată faptul că în România transportul feroviar este mult mai sigur, în comparație cu cel rutier.
În acest condinții, vă adresez rugămintea de a-mi răspunde punctual la următoarele întrebări:
- De ce trenul de noapte direct Botoșani-București și retur a fost scos din circulație?
- Care este cuantumul de cheltuieli pentru acestă rută din bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii?
- În cazul unui răspuns pozitiv, vă rog să specificați pentru ce dată sau perioadă concretă este estimată reluarea circulației pe timp de noapte a trenului București-Botoșani și retur?
Vă solicit răspuns scris și oral.
Vă mulțumesc!
Cu deosebită considerație,
Dorinel COSMA – Senator A.U.R. Botoșani

Copiilor noştri li se pregăteşte, inconştient, o lume de joben ciuruit, din care niciodată nu iese iepuraşul. Doar panglicile politicilor sociale roase de moliile cu ştaif din ultimele decenii.
Suntem oropsiţi, suntem disperaţi, manipulaţi până acolo încât ne bucurăm să fim masa de manevră a unora şi să susţinem că aşa e normal.
Acum îl înţeleg pe Cioran, dar îl înţeleg mai bine şi pe Preda.
Şi mă gândesc iar, cu groază, la copilul meu.
Cel puţin eu nu îmi doresc să ştiu că micuţul meu va fi singur, cu sufletul desculţ, prin jungla mileniului III !
https://curierulsatelor.ro/wp/2019/10/16/cu-sufletul-descult-prin-jungla-mileniului-iii-editorial/


More Stories
Cătălin Silegeanu anunță amendamente la noua lege a salarizării, care „dă arama pe față Guvernului Bolojan”
Proiectul care permite compensarea banilor pentru concedii medicale cu datoriile către ANAF a primit aviz favorabil de la CES
Cătălin Silegeanu: „Proeuropean” a ajuns fațada partidelor fără program de dezvoltare