ianuarie 24, 2025

Video – Un consilier dă de pământ cu intelectualii din politică. Incredibil cât de bine spune

La rubrica ”Șpilu și Fitilu” astăzi avem un material video care are toate șansele să devină viral. Consilierul local fenomen de la Mihai Eminescu, județul Botoșani, Vasile Onofrei, nu a mai răbdat și le-a spus verde în față intelectualilor de maculatură din politică. Tot ce avea pe suflet.

Intelectualii cu diplome fabricate și cu neuronii în pioneze vor fi sigur offuscați de mesajul consilierului care, fără studii speciale, dovedește că poate fi un bun orator. Filmarea este încă o dovadă a motivelor pentru care aproape toate partidele îl vor în echipele lor. Dar omul nu mai poate fi dus cu zăhărelu de mult timp și spune tot ce are de spus, Cu subiect și predicat. Și parcă ar vorbi cu gura tuturor celor care nu se pot face auziți. Dar care simt și gândesc la fel ca el.

”Domnilor, mulți din voi stați pitiți și dați lecții. Voi sunteți acei care v-ați dat clase câte ați vrut voi. Plagiate. Voi doar mințiți. Și promiteți. Domnilor intelectuali, eu știu să administrez o fermă. Dar voi ce faceți? Mințiți și vă ascundeți. Dați foc la diplome. Ascundeți-vă. Că ați umbrit terenul degeaba. Noi am avut o bază în voi, v-am plimbat ca pe moaște. Dar voi vă drogați prin birouri și nu mai știți cum să schimbați femeile, așa cum schimbă alții caii la iarmaroc”, este o parte din discursul fermierului consilier de la Mihai Eminescu. Vezi mai jos ce a mai spus.