Celebrul târg de zootehnie de la Popăuți, comuna Răchiți, Botoșani, va avea loc și în acest an. După ce anul trecut a dus renumele județului și al Stațiunii de Cercetare și Dezvoltare Popăuți pe toate meridianele patriei, anul acesta se anunță o ediție nouă la fel de răsunătoare. Organizat în parteneriat cu Asociația Crescătorilor de Ovine și Caprine Moldoovis, târgul, cel mai apreciat eveniment din domeniul agro-zootehniei din zona Moldovei, va fi susținut la sfârșitul lunii aprilie, în zilele de 29-30. Evenimentul, aflat la a XV- ediție, este deja unul de marcă, recunoscut la nivel național și, așa cum estimează Ionică Nechifor, Președintele Asociației Moldoovis, va aduce laolaltă, din nou, tot ce are mai frumos lumea satului botoșănean, românesc.

La eveniment vor participa fermieri din toată regiunea de N-E a României și sunt așteptați invitați speciali din Guvern. Potrivit managerului Stațiunii de Cercetare Popăuți, Ionică Nechifor, va avea loc parada tradițională a berbecilor și parada cu câini , cea din urmă organizată de As. Națională Chinologică , va fi amenajată o piață mobilă cu 11 rulote, dar și un parc de utilaje agricole. Cu siguranță, ca în fiecare an, vor fi premiate cel mai valoros mascul Karakul dar și cel mai reprezentativ berbecuț din aceeași rasă. Nu vor lipsi nici meșteșugarii, magicienii produsele tradiționale , precum și fermierii mici și mari din județ.
Tot evenimentul va fi asezonat cu muzică bună, adusă de formații de artiști și interpreți de muzică populară, din județ, din Republica Moldova și nu numai, iar logistica necesară acurateții evenimentului (sunet, lumini, scenă, etc) vor fi asigurate de același îndrăgit impresar și organizator de evenimente Marius Honceriu, manager al Stage – M Events.
Reamintim că Stațiunea de Crecetare Popăuți a depășit de mult eticheta de instituție subvenționată de stat pentru merite invizibile, așa cum se mai întâmplă prin unitățile sprijinite guvernamental.
Realizările și succesele Stațiunii de Cercetare Popăuți, sub oblăduirea directorului Ionică Nechifor au depășit de mult timp granițele județului și ale țării, aducând notorietate și prestigiu comunei Răchiți și județului Botoșani, dar, dincolo de toate, înnobilând munca și dăruirea fermierilor din acest areal geografic.

Copiilor noştri li se pregăteşte, inconştient, o lume de joben ciuruit, din care niciodată nu iese iepuraşul. Doar panglicile politicilor sociale roase de moliile cu ştaif din ultimele decenii.
Suntem oropsiţi, suntem disperaţi, manipulaţi până acolo încât ne bucurăm să fim masa de manevră a unora şi să susţinem că aşa e normal.
Acum îl înţeleg pe Cioran, dar îl înţeleg mai bine şi pe Preda.
Şi mă gândesc iar, cu groază, la copilul meu.
Cel puţin eu nu îmi doresc să ştiu că micuţul meu va fi singur, cu sufletul desculţ, prin jungla mileniului III !
https://curierulsatelor.ro/wp/2019/10/16/cu-sufletul-descult-prin-jungla-mileniului-iii-editorial/


More Stories
9 ani de administrație publică. Cu credința la rever și cu grija față de comunitate
Rădăcinile nu se uită. Tudora își cheamă fiii acasă și în acest an – video
Comuna înecată în Bulboaca uitării. Norocul poartă fustă și caracter