iulie 12, 2026

”Miorița”, versiunea 2023, de Botoșani. Drama unei familii din Dragalina

Dosar Columbo (secțiune de investigații a Curierului Regional). Cu iz de telenovelă botoșăneană.

De circa 2 săptămâni încercăm să deslușim destinul dureros al unei familii din satul Dragalina, comuna Cristinești, județul Botoșani. Balada ”Miorița” din versiunea botoșăneană nu are ca personaje principale nici un baci ungurean, nici muntean. Doar unul moldovean. Și o nevastă de import. Adusă din Ucraina. Se presupune că la început s-au iubit. Ca în orice idilă. Mai ales moldovenească. Ulterior au devenit cei mai mari dușmani. Și, ca în orice căsnicie cu cântec și despărțire cu tam-tam, când nu dovedești să ”fii mai tare” încerci să găsești susținători care să fie credibili în strădania de a se victimiza. Nu sunt singurii în situația asta. Din păcate, nivelul de trai în scădere, educația limitată, plăcerea și nevoia de a părea important și impozant prin manipulare și dezinformare, practicată de politicieni în ultimii …mulți ani, este contagioasă. Se transmite și oamenilor de rând. Iar aceștia uzează de acest ”instrument” atunci când cred ei că au mai multă nevoie: pentru a păstra și întări imaginea de genul ”cine-s eu în fața mea”.

Ce caută Pomohaci în scandalul de la Dragalina și dușmanul de pe certificatul de căsătorie

Constantin Petraru din Dragalina ne-a contactat pentru a-și exprima jalea, amarul și nedumerirea de a fi obligat să trăiască cu dușmanul în propria casă. Deși a divorțat, o hotărâre judecătorească dată de o judecătoare începătoare, îl obligă să rămână sub același acoperiș cu cea pe care a iubit-o dar pe care acum nu ar recomanda-o nici dușmanilor. Problema cea mai gravă a lui este că, după cum ne-a povestit, tot ce ar fi agonisit de nu știu cât timp, a început să dispară, bunurile, animalele și alte celea fiind valorificate la foc automat și fără voia lui. Ba chiar ca să poată fi vândute bunurile și ca să scape de prezența lui acasă, de câte ori e nevoie, fosta soție solicită câte un ordin de restricție iar baciul Constantin nu are voie să se apropie de casă. De propria casă. I-au dispărut și mieii și oile pe care le avea cumpărate de la celebrul Cristian Pomohaci. Iar instituțiile statului, poliția și toți care crede el că l-ar putea ajuta, nu fac nimic. Doar un primar dintr-o altă comună îl mai ajută și crede în el. Acolo și-ar fi dus și ultimele oi salvate din ghearele comerțului. Cam asta este , pe scurt, ”tragedia” lui Constantin Pietraru. Și ca și cum nu ar fi destul, mai primește de o vreme și amenințări diverse de pe la ”racheții” ucraineni și nu numai. Iar poliția nu vrea să facă nimic atunci când ele este petiționar, sau nu mai știe nici pe unde s-au pierdut plângerile lui. Și omul e disperat. Pe deasupra mai are și o problemă de sănătate acum care îl obligă să meargă în cârje. Situație de care, după cum a susținut, profită și mai mult fosta soție care vrea să devină stăpână pe averea lui.

”Columbo” – taximetrist de conjunctură, polițiști operativi și jalea care se aude în porțile văzduhului

Am dat curs solicitării lui și am purces la desțelenit povestea. Întâlnirea cu justițiabilul Petraru a fost o veritabilă excursie neplanificată. Și cu o ”gospodărească” durere de cap la sfârșitul zilei. Profitând de compasiunea pe care am declarat-o față de situația în care se află, ne-a transformat în confidenți, taximetriști, procurori și frați de…răscruce. Așa cum am convenit, am purces la Dragalina, pentru a constata la fața locului ce se întâmplă. Mai ales că pe timpul apelului telefonic auzeam cum se certa cu fosta soție, iar el a început să se plângă că dacă nu ajungem repede îl dă afară din casă, îl bate, se întâmplă toate nenorocirile din lume, nimeni nu vrea să facă nimic și noi, ziarul, Columbo, suntem ultima șansă la viață. Ne-am dus. Am ajuns. Nu era acasă. Am sunat. Se afla la Dorohoi. Ne-a rugat să mergem după el. Ne-am dus. Acolo am făcut o primă trecere în revistă a situației. La un popas în autogara Dorohoi. Apoi am mers împreună înapoi la Dragalina să văd proprietatea pe care, după cum spunea, fosta soție vrea să pună mâna. Am pozat din toate pozițiile și când să plecăm a apărut ”dușmanul” lui nea Costy. Nu am putut pleca fără să schimbăm câteva impresii. O discuție mai amplă am avut ulterior. Din mașină, Constantin Ungureanu insista să nu stăm la discuții cu adversarul. Nu aveam cum. În final, am mers împreună la postul de poliție din Cristinești. Pentru a-mi dovedi că cei de acolo nu prea își fac treaba. Am mers, am intrat și am constatat. Neștiind cine sunt inițial, dar intuind că persoana care îl însoțește pe domnul Costy nu e venită întâmplător, agenții de poliție, tineri dar bine pregătiți, au fost mai mult decât înțelegători cu împricinatul. L-au ascultat, în bună parte îi știau povestea, dar și legile au limitele lor, iar polițiștii nu pot fi Dumnezei. I-au explicat că toate reclamațiile lui au fost înregistrate dar… sunt pe undeva. Că volumul de muncă este imens iar plângerile… sunt pe undeva. I-au dat, totuși, numerele de înregistrare ale plângerilor anterioare. Și au înregistrat o sesizare cu privire la faptul că fosta soție nu îl lasă să intre în casa lui și îl provoacă pentru a face scandal. Au mai înregistrat și o plângere penală pentru telefoanele pe care fosta soție i le-a spart. Apoi au plecat cu cea mai mare operativitate la domiciliul celor vizați pentru a-și face treaba și a rezolva problema. Noi nici nu eram ieșiți din curtea poliției când agenții deja porniseră spre casa soților – dușmani. Constantin Pietraru ne-a rugat să îl ducem iar la Dorohoi pentru a-și cumpăra un prelungitor, să aibă la ce să își încarce telefonul că altfel e rupt de lume. Ne-am pornit, mai ales că a promis să deconteze drumul. Nu a fost așa, dar nici nu i-am cerut, lăsând totul la ”cum i-a fi obrazul”. Mai ales că am meditat că i-o fi de trebuință în războiul domestic în care toată lumea ține doar cu fosta soție. Trecând pe lângă proprietatea din Dragalina am văzut că, într-adevăr, polițiștii se aflau acolo și își făceau treaba. După ce și-a cumpărat prelungitorul la Dorohoi, am mai făcut câteva escale la rugămintea ciobanului Costy, acesta având de rezolvat ceva pe la piață. Apoi ne-a rugat să îl ducem înapoi la Dragalina. Unde a și rămas. Și uite așa, jumătate de zi, Columbo a fost taximetrist.

Convins că s-a căsătorit cu o ”curtezană”. ”Nenorocirea” și-a pus viză de flotant la Petraru

”Am cunoscut-o pe fosta soție în Herța. Venisem de la muncă din Spania și am mers o fugă în Herța. Eu sunt de loc de acolo. M-am oprit la primul bar întâlnit și – știți cum e, înțelegeți, am întrebat acolo dacă băieții știu pe cineva cu care să am și eu o relație de o noapte. Mi-a fost recomandată o ucraineancă ce s-ar ocupa de așa ceva. Ulterior m-a convins că mă iubește și în timp am ajuns să ne căsătorim. Apoi am adus-o în România. Unde ne-am și căsătorit. Casa este a mea, cumpărată de mine înainte de căsătorie. O vreme a stat pe numele ei anterior, Larisa Nemțanu. Mai târziu, a luat actele pe ascuns, a plecat la Târnauca, în Ucraina și a venit cu documente de identitate pe numele Petraru. Asta se întâmpla după 9 ani. La divorț a insistat și a obținut să rămână pe numele Petraru. Pentru că avea dosare pe numele ei anterior și astfel să i se piardă urma. Are dosare și aici și în Ucraina. Aici are plângerile care i le-am făcut eu, dar mai are și alte dosare. Unul pentru furtul unor mere, în complicitate cu alții. În Ucraina are un dosar pentru că a cerut de la cineva un împrumut, i-a promis că o să se culce cu el și a uitat de promisiune. Iar omul a dta-o în judecată. Când pleacă la ucraineni, totdeauna o așteaptă cineva în vamă cu jeep. Are datorii la socrul lui Ion Ioniță din Racovăț (însurat la Probotești – Ucraina). Avem doi copii, două fete. Cea mare este născută în Ucraina, dar nu sunt foarte sigur că e a mea. Ea a mai fost căsătorită în Herța. Are doi copii lăsați pe acolo. După căsătorie a început să meargă des în Ucraina. Bănuiesc că are iubiți pe acolo. Anul trecut mi-a furat tot aurul din casă. Am făcut plângere la Parchet. Nu s-a întâmplat nimic. După ce am primit ordin de restricție, 3 luni nu am avut voie să mă apropii de casă. De casa mea. Aveam 31 de oi. Mi-a dus 38 de miei pe la alte stâni. Au dispărut 2 oi și alte trei de rasă. Am făcut plângere la poliție, nu am primit nici măcar număr de înregistrare. Eu am ciobănit cândva la Bistrița. Oile erau de rasă. Le-am cumpărat acolo, prin intermediul unei asociații, de la domnul Cristian Pomohaci. Ea, Larisa, vrea să mă dea de tot afară din casă, ca să aducă ea ucraineni de Paște. Aseară a făcut iar scandal. Mi-a spart încă un telefon pentru că am sunat la dumneavoastră. Ea are ibovnici și prin Dorohoi unde se duce adesea. Acum eu am oile la stână la un alt primar, din altă comună, cu suflet mare. Că nu puteam să le las acasă să dispară. Că ea vinde tot de pe lângă casă”, și-a început jelania baciul Constantin Pietraru, din Dragalina.

Va urma – partea a doua, cu detalii din divorț, cu mărturii ale cunoscuților și celălalt adevăr – al fostei soții, Larisa Petraru, fostă Nemțanu. Totul presărat și codimentat cu lacrimi, suspine, strigăte de S.O.S, cu pozițiile unor primari în această telenovelă și… va urma.