Solidaritatea, fiind cuvântul cheie în echipa social-democrată botoșăneană, a fost factorul declanșator și în apropierea Învierii Domnului pentru organizarea unor acțiuni caritabile.
Astfel, Organizația municipală a Femeilor Social Democrate a vizitat mai multe familii monoparentale din municipiul Botoșani, cărora le-au dăruit jucării și hăinuțe pentru cei mici, dar și alimente sau cozonacul nelipsit de pe masa de sărbători.

„Noi vrem să fim alături de cât mai mulți botoșăneni și să le aducem în case o rază de soare, mai ales în perioada sărbătorilor, când românii se bucură împreună cu cei dragi. Este de datoria fiecăruia dintre noi să fim aproape și de cei care se confruntă cu mari greutăți și care au nevoie măcar de un cuvânt bun de alinare și o îmbrățișare”, a declarat Cristina Breșug, președinta femeilor social-democrate din municipiul reședință de județ.
Totodată, reprezentantele OFSD și Biroului parlamentar al ministrului muncii, Marius Budăi au trecut pragul unor vârstnici din comunele Viișoara și Rădăuți-Prut. Pe lângă faptul că aceștia s-au bucurat de cadourile primite, cel mai mult a contat faptul că au socializat și au zâmbit împreună cu social-democratele botoșănene.

„Un zâmbet pe fața unui părinte sau bunic de al nostru este un lucru extrem de important pentru mine. Gânduri bune, lumină și pace tuturor!”, a fost mesajul ministrului muncii, Marius Budăi
În Vinerea Mare președintele Consiliului Județean Doina Federovici, deputatul Alexandra Huțu și primarul Maricel Anton le-au oferit daruri specifice sărbătorilor pascale veteranilor de război, dar și altor vârstnici din Curtești. Iar ca simbol al recunoștinței și al respectului pentru veterani, acestora le-a fost prins la piept un bujor roșu.
„Se spune că dăruind devenim izvor de bucurie. Orice gând bun, orice încurajare, orice cadou pe care-l oferim poate fi un exemplu și pentru alți botoșăneni care vor să facă o faptă bună”, a concluzionat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean
PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT
Organizaţia judeţeană Botoşani

Copiilor noştri li se pregăteşte, inconştient, o lume de joben ciuruit, din care niciodată nu iese iepuraşul. Doar panglicile politicilor sociale roase de moliile cu ştaif din ultimele decenii.
Suntem oropsiţi, suntem disperaţi, manipulaţi până acolo încât ne bucurăm să fim masa de manevră a unora şi să susţinem că aşa e normal.
Acum îl înţeleg pe Cioran, dar îl înţeleg mai bine şi pe Preda.
Şi mă gândesc iar, cu groază, la copilul meu.
Cel puţin eu nu îmi doresc să ştiu că micuţul meu va fi singur, cu sufletul desculţ, prin jungla mileniului III !
https://curierulsatelor.ro/wp/2019/10/16/cu-sufletul-descult-prin-jungla-mileniului-iii-editorial/


More Stories
PSD trădat la Botoșani. Viclenia unui deputat
Guvernul acordă ajutoare care nu ajung nici la 100 de lei pe lună pentru copii și pensionari
Deputatul Pîclișan pune la zid PSD și ipocrizia politică – video