În comuna Dângeni, din județul Botoșani, obișnuința de a începe lucrări pe bani publici și a le termina în… 2-3 mandate s-a spart în determinarea și hărnicia edilului și a unei firme de constructii serioasă de a demonstra că se poate. Claudiu Ilaș, primarul fenomen al județului după ultimele alegeri și o firmă intrată pe piața lucrărilor din bani publici de curând au confirmat credința că lucrările bune se măsoară în seriozitate , determinare și voință de a oferi comunității obiective de calitate în timp record. A fost abandonată cutuma potrivit căreia orice lucrare pe bani publici se măsoară în ani mulți de execuție și camioane de bani storși din bugetele locale sau atrase.
Începută de foarte puțin timp, cam de dinainte de sărbătorile pascale, sala de sport din satul Iacobeni, comuna Dângeni prinde contur în fiecare zi. Realizată prin CNI, sala de sport va avea 1400 de metri pătrați. Execuția construcției a fost câștigată de firma Simion Tehnoconstruct. Atât administratorii cât și constructorii angajați ai firmei se pare că vor onora promisiunea făcută de a inaugura noua investiție până la începerea noului an școlar. Sala de sport va deservi toată comuna. Dângeni are patru sate destul de compacte, cu distanțe foarte mici între ele. Toți copiii vor putea desfășura activități sportive aici. Și vor putea fi desfășurate și alte activități. Redăm mai jos, video, stadiul în care se află execuția lucrărilor de la moderna sală de sport din Dângeni.

Copiilor noştri li se pregăteşte, inconştient, o lume de joben ciuruit, din care niciodată nu iese iepuraşul. Doar panglicile politicilor sociale roase de moliile cu ştaif din ultimele decenii.
Suntem oropsiţi, suntem disperaţi, manipulaţi până acolo încât ne bucurăm să fim masa de manevră a unora şi să susţinem că aşa e normal.
Acum îl înţeleg pe Cioran, dar îl înţeleg mai bine şi pe Preda.
Şi mă gândesc iar, cu groază, la copilul meu.
Cel puţin eu nu îmi doresc să ştiu că micuţul meu va fi singur, cu sufletul desculţ, prin jungla mileniului III !
https://curierulsatelor.ro/wp/2019/10/16/cu-sufletul-descult-prin-jungla-mileniului-iii-editorial/


More Stories
Senatorul Silegeanu, al 11-lea cel mai bun senator din țară
2026 fără Guvernul Bolojan. Vezi cum e posibil – video
Plângeri împotriva majorărilor de taxe. Efect de bumerang în vistieria lui Bolojan – video