octombrie 13, 2024

Alexandra Huțu: „19 unități de cult din 16 localități din județul Botoșani s-au înscris în programul Casa Verde Fotovoltaice”

Deputatul social-democrat botoșănean a anunțat că în urma sesiunii de ieri pentru înscrierea unităților de cult în cadrul Programului finanțat de Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum și livrării surplusului în rețeaua națională, Casa Verde Fotovoltaice, 19 unități de cult din județul Botoșani vor beneficia de energie solară. Bugetul total de 17.500.000 de lei alocat unităților de cult a fost rezervat integral prin înscrierea unui număr de 875 de solicitanți, unitățile de cult din Botoșani rezervând suma de 380.000 lei.

Este primul an când, pe lângă beneficiarii persoane fizice, AFM a introdus și unităţile de cult în categoria beneficiarilor pentru panouri fotovoltaice. Este important că 19 unități de cult din județul nostru au reușit să depună dosarul de înscriere, pentru că după instalarea panourilor solare, costurile cu facturile la energie electrică vor scădea. Fondurile astfel economisite vor putea fi folosite de fiecare unitate de cult pentru alte cheltuieli, precum realizarea de reparații sau alte mici investiții necesare.”, a declarat deputatul PSD Alexandra Huțu

Odată cu finalizarea depunerii dosarelor de către unitățile de cult, s-a finalizat etapa de înscriere în Program, iar următoarea etapă este cea de verificare a dosarelor. Pentru unitățile de cult verificarea va fi realizată de angajații AFM, spre deosebire de procedura prevăzută pentru persoanele fizice, ale căror documente vor fi evaluate de instalatori.

Este important de reamintit că botoșănenii care s-au înscris în Program vor trebui să selecteze unul dintre instalatorii validați de AFM, iar solicitanții care nu fac acest lucru în termen de 90 de zile de la publicarea de către AFM a listei instalatorilor validați, pierd rezervarea sumei. Contractele de finanțare vor fi încheiate între AFM și unitățile de cult, iar în cazul persoanelor fizice, între solicitanți și instalatori, fiind specificat în Ghidul de finanțare că AFM nu încheie contract de finanțare cu beneficiarul persoană fizică. Prin urmare, fac un apel către cei 1334 de botoșăneni înscriși, să urmărească cu atenție notificările pe care le vor primi în aplicație și să urmeze cu atenție următorii pași, pentru a nu omite nicio etapă prevăzută de Ghidul de finanțare.„, a completat deputatul botoșănean.

Unitățile de cult din județul Botoșani care s-au înscris ieri în Programul Casa Verde Fotovoltaice sunt următoarele: Parohia „Sf. Apostoli Petru și Pavel”, Răchiți, Parohia „Sf. Dumitru”, Cândești, Parohia „Sfânta Treime” Cerbu, Copălău, Parohia Corni, Parohia Rogojești, Mihăileni, Parohia „Sfinții Împărați Constantin și Elena”, Broscăuți, Parohia Buimăceni, Albești, Parohia Vorona-Teodoru, Vorona, Parohia „Adormirea Maicii Domnului”, Șendriceni, Parohia „Sf. Arhangheli Mihail și Gavril”, Viișoara, Parohia „Sfinții Voievozi”, Dersca, Parohia „Sf. Împărați Constantin și Elena”, Darabani, Biserica Penticostală „Betel”, municipiul Botoșani, Parohia Dimacheni, Parohia „Sf. Nicolae”, Mihăileni, Parohia Huțani, Vlădeni, Parohia „Sf. Gheorghe”, Copălău, Parohia „Sf. Treime”, Călărași, Parohia „Sfântul Ioan”, municipiul Botoșani.


PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT

Organizaţia judeţeană Botoşani