O analiză publicată zilele acestea de către presa centrală a ”aruncat în aer” clasa politică, mai exact pe politicienii care se străduiesc să fie cât mai iubiți de către alegători. Parlamentarii au fost aleși și trimiși în Parlament să muncească pentru poporul care i-a votat. Unii dintre ei au uitat că aceasta le este prima misiune, pentru care s-au angajat în fața electoratului și au mai depus și un jurământ. Ba chiar foarte des hălăduiesc prin comune încercând să convingă populația că nu au nici somn de grija celor mulți și cu speranțe. Doar că, dincolo de declarațiile cinice, sfidătoare sau chiar nesimțite uneori, îi doare în cot de grija neamului. Pentru unii e posibil ca în curând să îi doară și în vot.
Analiza despre care vă vorbeam a scos la rampa dezaprobării publice chiulangiii din Parlament. Din decembrie 2020 și până în prezent, deputații ar fi trebuit să voteze în plen de aproximativ 4400 de ori, potrivit presei centrale. Cu toate acestea, zeci de parlamentari au lipsit de la mai bine de o treime din aceste voturi, semn că fie nu au mers la muncă, fie nu au fost interesați să-și exprime votul asupra legilor din Parlament.
Printre ei apare și deputatul de Botoșani, Radu-Vicențiu Grădinaru. Dar – șoc. Botoșănenii știu că acesta este deputat AUR, iar presa centrală l-a nominalizat printre chiulangii ca făcând parte din PSD. Apoi nedumerirea este și mai mare întrucât știm că Radu Grădinaru pleacă în fiecare duminică la Parlament și revine în Botoșani miercuri seara. Prin urmare, unde se duce, sau pe unde își exercită mandatul dacă în Camera Deputaților este premiant la chiuleală?!
La chiul, deputatul Radu Vicențiu Grădinaru este întrecut doar de deputații Ion Alin Dan Ignat de la PNL și Laurențiu Daniel Marin de la PSD. Dacă până acum deputatul trebuia să participe la 4520 de voturi în plen, conform site-ului oficial al Camerei Deputaților, deputatul de Botoșani Radu Vicențiu Grădinaru are doar 1631 de voturi. E drept, acesta a devenit deputat mai târziu decât colegii săi, adică a fost validat la 5 aprilie 2022, după decesul deputatului Lucian Feodorov.
Este clar că analiza s-a făcut fără a se ține cont că deputatul are mai puțin timp de când e deputat, spre deosebire de ceilalți colegi. Dar chiar și așa, luând datele existente și făcând unele calcule elementare, simple, reiese că deputatul ar fi trebuit să voteze de vreo 2053 de ori. Și raportat la totalul voturilor sale, rezultatul probabil nu l-ar mai clasa în top. Iar numărarea voturilor nu este un moft al meu sau al celor din capitală. Este rezultatul aplicațiilor de pe site-ul Camerei Deputaților care așa arată: 1631.
În ce privește menționarea deputatului ca fiind PSDist și nu membru AUR, cu siguranță e o scăpare a jurnaliștilor din capitală. Nu ar fi prima dată când au astfel de derapaje. Încă există pe net comunicatele potrivit cărora Lucian Feodorov, fost deputat AUR de Botoșani, decedat, este viu și neafiliat politic, ba chiar cumva supărat pe conducerea partidului.
Am încercat să obținem un punct de vedere oficial din partea deputatului Radu Vicențiu Grădinaru, despre ”erorile” din presa centrală. Dar, deși avea timp berechet (se afla în drum spre capitală pentru lansarea canidaților AUR la europarlamentare), a preferat tactica struțului și a ”niznaiului”. Nu a răspuns apelului telefonic, ca de atâtea ori anterior. I-am transmis demnitarului un mesaj. A promis că sună ”mai târziu”. Nu a mai răspuns. Ca și altădată. I-am transmis scriptic despre ce este vorba și că vroiam să știm ce părere are despre plasarea sa ca premiant printre chiulangii. Am rămas cu întrebarea.
Este dreptul domniei sale să procedeze așa, convins că aceasta este atitudinea cea mai potrivită. Că se vede până în Dorobanți lipsa de profesionalism este altă poveste. Deși ar cam trebui să mai coboare privirea către muritori care, prin intermediul nostru, mai vor să știe câte ceva. Și fiind deputat ar cam avea obligația dacă nu și demnitatea să mai dea socoteală poporului. Oricum va veni vremea când toți vor da socoteală. E dreptul său la autoflagelare. Dar nu are niciun drept să submineze, astfel, imaginea și încrederea oamenilor în AUR. Și mă refer la simpatizanți, la masa consistentă de votanți AUR, nu la membri. Că aceștia sunt oricum ținuți în poziția ghiocelului și nimeni nu are curaj să ceară niște evidențe, niște rapoarte, etc.
Cine știe, poate că după publicarea acestui material demnitarul își va da cu reveneală și va înțelege că are obligații față de botoșăneni, față de români și față de partid, oricât s-ar amăgi că totul e ok dacă George Simion nu știe adevărul despuiat de la Botoșani.
P.S.: Cu 30 de secunde înainte de publicarea articolului de față, a răspuns deputatul. În sictir. ”Este o informație eronată… Nu am ce declara” a spus Radu Vicențiu Grădinaru. Prin SMS. Ca și recomandarea de a urmări la ora 16.00, luni, un post de televiziune unde liderul AUR va da un drept la replică. Vom urmări.

Copiilor noştri li se pregăteşte, inconştient, o lume de joben ciuruit, din care niciodată nu iese iepuraşul. Doar panglicile politicilor sociale roase de moliile cu ştaif din ultimele decenii.
Suntem oropsiţi, suntem disperaţi, manipulaţi până acolo încât ne bucurăm să fim masa de manevră a unora şi să susţinem că aşa e normal.
Acum îl înţeleg pe Cioran, dar îl înţeleg mai bine şi pe Preda.
Şi mă gândesc iar, cu groază, la copilul meu.
Cel puţin eu nu îmi doresc să ştiu că micuţul meu va fi singur, cu sufletul desculţ, prin jungla mileniului III !
https://curierulsatelor.ro/wp/2019/10/16/cu-sufletul-descult-prin-jungla-mileniului-iii-editorial/


More Stories
Cătălin Silegeanu: „Am ratat legea salarizării și am câștigat 2,3 miliarde de euro pe an!”
Forumul Tinerilor Români din Europa și de Pretutindeni, la Botoșani, Săveni și George Enescu
Cătălin Silegeanu: „Vrem energie verde, dar ne batem joc de prosumatori!”